Geneva: John Kerry şi alţi lideri diplomatici au venit pentru finalizarea tratativelor

Secretarul de Stat American John Kerry ajunge la Hotelul Intercontinental din Geneva, 23 noiembrie 2013.
Secretarul de Stat American John Kerry ajunge la Hotelul Intercontinental din Geneva, 23 noiembrie 2013. (FABRICE COFFRINI / AFP / Getty Images)

Secretarul de stat american, John Kerry, şi alţi lideri diplomatici ai Grupului 5 1 se îndreaptă rapid către Geneva, unde se vor alătura delegaţiilor prezente pentru finalizarea discuţiilor privind dosarul iranian, relatează CNN.

John Kerry a aterizat pe aeroportul din Geneva în dimineaţa zilei de sâmbătă şi a mers direct la masa tratativelor.

Mai mulţi oficiali de nivel înalt au sosit la Geneva, ceea ce întăreşte informaţiile conform cărora după ani de negocieri va exista în curând o finalizare.

La Geneva, John Kerry era aşteptat de Secretarul Afacerilor Externe din Marea Britanie, William Hague şi de omologul francez, Laurent Fabius, a declarat o sursă diplomatică a Uniunii Europene.

Pe drum se află şi ministrul Afacerilor Externe al Chinei, Wang Yi, conform site-ului ministerului.

Membrii cheie ai discuţiilor din ultimele trei zile, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şeful departamentului de Externe al UE, Catherine Ashton şi ministrul de Externe iranian, Javad Zarif, vor duce negocierile în etapa finală împreună cu ceilalţi şefi ai diplomaţiei din Grupul 5 1.

Puterile occidentale s-au străduit încă de la începutul negocierilor pentru a anula capacitatea Iranului de a crea o armă nucleară. Pe de altă parte, Teheranul are ca obiectiv reducerea penalizărilor la nivel economic care le-au fost aplicate pe alianţele internaţionale.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al Statelor Unite, Marie Harf, a declarat la finalul unei discuţii cu Ashton şi delegaţia S.U.A., că John Kerry a luat decizia să călătorească aici cu speranţa că se va ajunge la un acord.

Zarif declara vineri că acordul a fost stabilit în mare parte, rămânând de clarificat câteva detalii, scrie Agenţia de ştiri a studenţilor iranieni (ISNA)

Conform ISNA, ministrul iranian de Externe a mai precizat că ”numeric vorbind, tratativele s-au finalizat în proporţie de 90%, dar mai există o problemă sau două de foarte mare importanţă care trebuie rezolvate”.

Iranul insistă să îi fie menţionat oficial dreptul de a îmbogăţii uraniul, în timp ce puterile Occidentale se opun introducerii acestei clauze în viitorul acord, au explicat purtătorii de cuvânt ai diplomaţilor prezenţi la Geneva.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe