George Simion, desemnat oficial candidatul AUR la prezidenţiale
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României.
„Sâmbătă, 15 iunie, s-a întrunit Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor pentru a desemna candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din acest an. În urma votului exprimat, CNC AUR a decis, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României”, transmite AUR într-un comunicat de presă
Evenimentul de lansare a candidatului AUR pentru alegerile prezidenţiale va avea loc tot astăzi, începând cu ora 19.00, la Arenele Romane.