Gigantul cu picioare de lut

A sosit timpul să opunem unei poezii devastatoare forţa unei poezii creative. Când nu a sosit momentul - este prea devreme - când a trecut momentul - este prea târziu, enunţă o veche zicală. Să vedem aşadar de ce a sosit momentul.

Asistăm de ceva vreme la un fenomen foarte interesant : oameni cunoscuţi pentru colaborarea cu puterea - fostă sau actuală- se revoltă prin presă (scrisă, audio-vizuală) sau pe reţelele de socializare îndemnându-ne care mai de care să luăm armele, să demonstrăm, să dăm jos toată clasa politică în ansamblu, deoarece -zic ei- aşa nu se mai poate. Ba unele site-uri chiar ne îndeamnă la război civil, şi dacă nu ştim exact cum să procedăm, se oferă să ne înveţe să tragem cu AKM-ul şi niscavai tehnici de gherilă urbană contra unei sume cochete, care nu include cazarea, masa şi muniţia (!). Deseori uită aceşti indignaţi de ultimă oră ca şi-au pus toată dialectica şi credibilitatea în slujba duşmanilor pentru ca aceştia să fie aleşi, iar când li se aminteşte, urmează o pauză stânjenită. Dar mai ales aceşti intelectuali revoltaţi strălucesc prin absenţa lor de la aceste manifestaţii pe care le încurajează. Ce-i drept, băile de mulţime nu mai constituie o destinaţie fără risc pentru figurile publice mioritice, de când iarnă trecută au fost alungaţi pe rând mai toţi politicienii, şi cu mare trudă extraşi dintre manifestanţi de către poliţişti cu scuturi şi bastoane. Întrebarea este logică : cum de aceste răbufniri cu grijă controlate sunt tolerate într-o presă românească în mare parte aservită ? Cui ar servi o mini-revoltă care ar fi brutal reprimată pe modelul experimentat la Pungeşti ? Trist celebra „zonă de siguranţă naţională” nu poate încă după text restrânge drepturile noastre cetăţeneşti, dar precum am constatat nimeni nu citeşte textele iar guvernul nostru democrat ar putea oua ad loco o ordonanţă de urgenţă „asumându-şi răspunderea” care să mai prevadă şi obligarea noastră de a ne deplasa la magazin pe rând, în şir indian sau câte doi, ţinându-ne de mână.

Atacul asupra neamului românesc a atins apogeul în cursul anului 2013. Toamna românească, cu Roşia Montană, concesionarea a 70% din teritoriu pentru explorarea şi exploatarea ilegală a gazelor de şist, auto-amnistierea corupţilor la nivel înalt, violenţele jandarmilor asupra Pungeştenilor, vânzarea pământurilor româneşti ne-au făcut cunoscuţi într-un fel mai trist întregii lumi decât fărădelegile rromilor de peste hotare în ultimii 24 de ani. Parlamentul nostru supradimensionat s-a şi văzut premiat internaţional precum coruptul anului, depăşind în punctaj traficanţii exotici de arme sau droguri. Moral ar fi ca şi susţinătorilor fostului sau actualului regim să le fie acum ruşine de ruşinea lor, de faptul că au cauţionat indivizii sperjuri ce şi-au uitat promisiunile electorale cu o uimitoare rapiditate. Dar să nu ne grăbim cu concluziile, să nu-i bănuim că ar asculta de reflexul rozătoarelor în faţa scufundării iminente. Or fi şi ei sincer revoltaţi de măcar una dintre aceste trădări, dacă nu de toate, cine ştie?

Drojdia de proastă calitate prin care se încercă creşterea forţată a nemulţumirii noastre nu ne influenţează. Românul este paşnic prin fire, dar hotărât în acţiune, istoria ne-a demonstrat-o cu prisosinţă. Nu vom pune mâna pe arme (nici nu avem de fapt), dar vom etala dispreţul nostru faţă de toată clasa politică în văzul lumii. Nu vom da în clocot, îi vom umili şi ostraciza. Sfidarea noastră a tuturor nu este posibilă decât prin impasibilitatea poporului român, şi ideea repetată până la nivel pavlovian că nu ne putem uni. Vestea proastă pentru ei este că ne-am unit, şi că suntem mai mulţi decât cred ei. Dacă fiecare ne vom comporta faţă de infractorii care ne conduc în acelaşi mod în care EI se comportă faţă de noi -precum duşmanii- se vor cere ei afară. Arătaţi-le cu toţii că în ţara NOASTRĂ, nu A LOR, culmea, râul, ramul, codrul nu le mai sunt prieteni !

Doctori, nu-i mai îngrijiţi, lăsaţi-i pe hol până veţi fi terminat de consultat ultima bătrânică săracă ! Infirmiere, pansaţi-i când se împuşcă în ganglion numai după ce veţi fi îngrijit ultimul amărât rămas fără locuinţă ! Avocaţi, nu-i mai apăraţi în dosarele lor de corupţie, aveţi prea mulţi clienţi, ţara geme de atâta suferinţă ! Grefieri, grăbiţi termenele în dosarele lor penale ! Judecători, acordaţi pedepsele maxime posibile, nu cele minime ! Taximetrişti, refuzaţi să-i transportaţi, arătaţi-le staţia de metrou ! Oameni de cultură, refuzaţi să apăreţi alături de ei ! Patroni de restaurante, refuzaţi să-i primiţi în localurile dumneavoastră ! Ospătari, refuzaţi să-i serviţi la masa ! Angajaţi ai băncilor, săriţi la clientul următor când se prezintă vreun personaj corupt şi cunoscut ca atare ! Patroni de magazine, refuzaţi să le mai vindeţi produsele voastre ! Firme de catering, nu le mai livraţi mâncarea comandată ! Patroni de hoteluri, refuzaţi să-i mai primiţi în stabilimentele dumneavoastră ! Cameriste, nu le mai schimbaţi lenjeria ! Ziarişti, refuzaţi să mai scrieţi despre ei ! Cititori ai presei, boicotaţi sistematic orice publicaţie ce încearcă să justifice comportamentul vânduţilor ! Cameramani, filmaţi-i doar în ipostaze dezagreabile, cu degetele în nas ! Funcţionari de stat, nu le mai viraţi salariile indecente decât cu mare întârziere sau rătăciţi ordinele prin sertare ! Poliţişti, când îi întâlniţi, amendaţi-i sub orice pretext ! Măturători, nu mai măturaţi în faţa vilelor lor ! Gunoieri, refuzaţi să le mai ridicaţi gunoiul ! Menajere, când le faceţi curat prin case, băgaţi-le murdăria pe sub covoare ! Şi mai ales cu toţii spuneţi-le de ce refuzaţi să îi serviţi ! Consumatori ai televiziunii aservite, închideţi televizorul sau urmăriţi timp de o lună numai posturi româneşti sau străine în care aceşti duşmani ai noştri nu au acces !

Demonstraţiile în stradă pot arăta voinţa poporului dacă nu sunt deturnate de diverşi indivizi care au primit în dotare megafoane. Din păcate, cele autohtone mustesc de îndrumători care se grăbesc să disperseze oamenii sincer revoltaţi când se adună prea mulţi în faţa vreunui minister sau al Guvernului său, şi mai grav, să provoace incidente ce au precum scop justificarea violenţelor forţelor de ordine împotriva propriului popor.

Dacă înaintez, urmaţi-mă; dacă mor, răzbunaţi-mă; dacă dau înapoi, omorâţi-mă.

Henri de la Rochejaquelein

Ne-regăsindu-mă în nici una din categoriile socio-profesionale mai sus descrise, şi nici atât demonstrantă de profesie, personal am ales o luptă cu corupţia omniprezentă mai paşnică, pe calea instanţei. Refuz să mai dau vreun leu bugetului, având posibilitatea de a plăti impozitele. De pe acum voi mătura, voi vărui pomii, voi tricota pulovere în cuantumul taxelor datorate sau a amenzilor (dacă primesc cumva vreuna).

Această acţiune a fost explicată în „Manifestul de la Băiculeşti”, nu voi reveni aşadar asupra ei.

Voi rezuma însă gândirea unui tânăr de 19 ani ce scria în 1546 „Discursul sclaviei voluntare”, Étienne de la Boétie. Cu avântul tinereţii, dar şi cu virilitate, transcende secolele pentru a ne reaminti forţa noastră şi a ne arăta calea dezrobirii. Om fi noi aproape prostiţi, dar suntem mulţi !

Secretul tiraniei este următorul : nici un tiran nu este aparat de armata lui, ci de câţiva corupţi care stau în jurul lui îmbogăţindu-se. Armata nu interzice intrarea în palat decât celor prost antrenaţi şi nehotărâţi, nicidecum oamenilor decişi şi înarmaţi. Mai mulţi împăraţi romani au fost ucişi de către generalii lor decât cei care au fost apăraţi de aceeaşi soldaţi în caz de revolte. Corupţii din jurul tiranului îşi fac şi ei un cerc mai larg de corupţi pe care îi lasă să fure, care la rândul lor găsesc alţi acoliţi. Aşa ajung să domine o ţară, prin dorinţa celor asupriţi să intre la rândul lor în cercul celor corupţi, pentru a se putea îmbogăţi la rândul lor.

Ne reaminteşte că Statul (ce a reuşit să devină duşmanul nostru prin tirania lui) este extrem de fragil. Nu trebuie să-i facem ceva pentru a-l abate, trebuie doar să nu-l mai susţinem. Se va dezintegra dacă ţara nu va mai consimţi la sclavie. Ţara nu trebuie să facă nimic concret sau marcant pentru sine însăşi, doar trebuie să nu mai facă nimic împotriva ei. Dacă poporul nu mai contribuie cu nimic Statului, dacă nu îl mai ascultă, fără a da o lovitură, fără a ridica mâna, Statul se va usca precum o creangă rămasă fără sevă.

Continuă arătând cum popoarele sunt încrâncenate în durerea lor şi oarbe binelui lor. Ne lăsăm jefuiţi de majoritatea veniturilor noastre, ne înjumătăţesc recoltele, ne fură din casele noastre mobilele strămoşilor noştri, ne lasă şi fără case. Trăim de parcă nimic nu ar mai fi al nostru. Ajungem să ne bucurăm că ni se lasă mai puţin de jumătate din bunurile noastre, din familiile noastre, din vieţile noastre.

Revoluţia aparţine unei minorităţi ce nu cunoaşte descurajarea.

José Antonio Primo de Rivera

Prin acţiuni concrete -sau prin refuzul unor acţiuni- putem avea o influenţă decisivă asupra soartei noastre.

Nesupunerea civică se manifestă cu succes în Franţa de ani buni. Ţăranii opuşi cultivării câmpurilor cu organisme modificate genetic se strâng anual cu mic cu mare şi seceră tot, dând foc recoltelor marilor companii care folosesc OMG-uri. Au ajuns să facă ei înşişi constat de executor judecătoresc care atestă prezenţa lor şi să se roage de Parchet să-i urmărească pentru acest lucru. Ceea ce procurorii francezi nu mai fac, după o decizie de justiţie răsunătoare ce recunoaşte dreptul oricărui om de a nu respecta legea când se află în stare de necesitate, în stare de rezistenţă împotriva opresiunii, în concordanţă cu Declaraţia drepturilor omului din 1789. Adică când legea este atât de strâmbă încât nu puteam face altfel decât să nu mă supun legii.

Chem din toate forţele mele la o nesupunere civică generală, a tuturor celor ce nu se mai recunosc în acest sistem ticăloşit. Fiecare la nivelul său avem ocazia de a îngreuna misiunea asupritorilor noştri, plătiţi din sudoarea frunţii noastre, ce sunt însărcinaţi să aplice pe noi românii legi strâmbe şi injuste. Cu un crez nestrămutat în puterea exemplului, sunt convinsă că români sunt şi jandarmii, şi membrii administraţiei publice, care vor adopta un comportament demn în final, de voie sau de nevoie.

Să nu uităm că Statul -acela mult hulit dar pe care fiecare îl susţine- nu ar mai fi nimic fără supunerea noastră. Acea hidră nu trăieşte şi nu se hrăneşte DECÂT din cotizaţia noastră, şi din acceptarea tacită a tuturor matrapazlâcurilor făcute fără ca noi toţi să luăm o atitudine fermă.

Acesta este un apel la un război fără obiecte contondente, dar hotărât şi total împotriva putreziciunii ce roade ţara noastră de atâta amar de vreme, aproape un sfert de secol. Fiecare, cu mic, cu mare trebuie să se opună acum ori niciodată din toate forţele cangrenei ce ne roade de când tineri au murit în 1989 absolut inutil. Aceşti copii s-au sacrificat pentru a permite unei camarille mai periculoase decât oricare dintre cele dinainte să jefuiască fără oprelişte ţara noastră, sub privirea înţelegătoare şi interesată a celor în care ne puneam speranţele, America sau Uniunea Europeană. Acum, aceşti tineri se întorc în mormânt, iar sângele lor ne apasă. Şi dacă nici acum nu spunem într-o singură voce „Pe aici nu se mai trece”, blestemaţi vom fi, din neam în neam !

Preluat de pe gândeşte.org