Grindeanu: Dragnea să-şi asume dezastrul în care a aruncat ţara. După ce demisionează, demisionez şi eu

În acest moment suntem într-un blocaj, astfel că, până luni, liderul PSD Liviu Dragnea trebuie să se gândească bine şi să îşi asume, prin demisie, responsabilitatea acestei crize, a atras atenţia premierul Sorin Grindeanu, care n-a ezitat să anunţe că va porni discuţii cu parlamentarii PSD şi să-l atenţioneze pe Dragnea că-i va riposta dur.
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)

Preşedintele PSD Liviu Dragnea trebuie să-şi asume criza în care a aruncat România, este singurul responsabil de acest dezastru politic, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, premierul Sorin Grindeanu, care a anunţat că, odată ce liderul social-democraţilor îşi dă demisia, o va face imediat şi el. Premierul l-a atacat direct pe Dragnea, reamintind că acesta e fost PDL-ist, că a fost la şpriţuri cu serviciile şi l-a avertizat că va avea reacţii şi mai puternice pe acest subiect dacă liderul PSD va continua să mintă că în spatele său sunt "băieţii cu ochi albaştri".

De asemenea, Grideanu a promis că va demisiona dacă va constata că nu poate asigura un guvern funcţional.

"E o zi tristă pentru mine, astăzi la presiunile lui Liviu Dragnea am fost exclus din PSD. Mă uit în ochii dvs. şi spun aşa: oricât ar încerca Liviu Dragnea să scape de mine pentru că îi sunt incomod, am fost, sunt şi voi fi pesedist. În momentul de faţă dl Liviu Dragnea încearcă să confişte un întreg partid, şi asta se vede pentru că îi este fircă de contactul cu marea masă a membrilor de partid. De un an de zile, va repet, de un an de zile, acest partid nu a mai avut spre exemplu un Birou Politic Naţional.

Singurele modalităţi pentru care se conduce în acest moment PSD sunt aceste Comitete Executive Naţionale şi sunt organizate în general pentru execuţii. Ieri am fost eu, înainte Şerban Nicolae, Mihai Chirică. În 15 iunie 2017, în istoria noastră se va scrie că Liviu Dragnea împotriva intereselor ţării, împotriva propriului partid a decis să dărâme un guvern legitim, pe care, aşa cum se lauda acum ceva timp, el l-a pus! Nu PSD l-a pus, nu votul românilor, nu parlamentarii PSD şi ALDE, ci el, pe persoană fizică, Liviu Dragnea", şi-a început discursul Grindeanu.

Mai mult, premierul susţine că, tot azi, se va mai spune ceva: "că PSD a decis să depună moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern! Dintr-un simplu motiv - pentru că dl Liviu Dragnea vrea tot mai multă putere".

"Care a fost justificarea? Acea analiză mincinoasă despre care am vorbit aseară. Tot ieri vă spuneam că sunt membru de partid de 20 de ani şi voi rămâne membru PSD indiferent de ce spune Dragnea. Voi rămâne pesedist indiferent câte CEx-uri de excludere a mea va organiza dl fost PDL-ist Liviu Dragnea. Ce o să facă, o să ne excludă pe toţi care încercăm să spunem că lucrurile nu merg în direcţia corectă? Nu cred că o să fie lăsat, într-un final o să fie oprit de partid", a precizat Grindeanu.

Şeful Executivului susţine că nu el se agaţă de scaun, ci chiar preşdintele PSD Liviu Dragnea.

"Nu mă agăţ de scaun. Am unde mă întoarce, am făcut o şcoală fără să repet anii (aluzie la faptul că Dragnea a rămas repetent - n.r.). Dl Liviu Dragnea se agaţă de scaun în speranţa că asta îl va salva de trecut, cred că aceasta este puterea carea îl mână în luptă. Preşedintele PSD Liviu Dragnea trebuie să îşi asume situaţia de criză în care a aruncat România. Dl Dragnea este singurul care poartă responsabilitatea acestui dezastru politic şi din păcate lucrurile acestea duc la această incertitudine, această destabilizare, aşa cum vă spuneam. În acest moment suntem într-un blocaj. În consecinţă, până luni îi cer lui Liviu Dragnea să se gândească bine şi să îşi asume responsabilitatea acestei crize. După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez şi eu", a subliniat Grindeanu.

Premierul Grideanu le-a mulţumit miniştrilor care au venit astăzi la muncă pentru a-şi face treaba.

"Cred că e o obligaţie legală a dânşilor să facă asta. Indiferent de ce se va întâmpla în zielele asta avem obligaţia să nu îi facem pe români să sufere, să nu facem mediul economic să sufere iar lucrurile trebuie să continue în aceeaşi parametri. În situaţia în care voi constat că nu pot asigura un Guvern funcţional (deşi astăzi toţi miniştri au fost la serviciu) atunci îmi voi da demisia. Voi intra pe procedurile din Constituţie şi sper ca PSD-ul să nu piardă guvernarea", a afirmat Grindeanu.

În acelaşi timp, premierul a anunţat public că, începând din această seară, va avea întâlniri cu parlamentari PSD care l-au rugat să se vadă cu ei.

"Există în interiorul partidului, dincolo de acea masă decidentă din CEx, o mare îngrijorare pentru că se va presiuni extrem de mari asupra lor să voteze căderea propriului Guvern. Am acelaşi mesaj şi pentru colegii mei din CEx-ştiu că există mulţi oameni oneşti acolo, cu unii sunt prieteni de ani de zile, ştiu şi ce s-a întâmplat în aceste zile, şi vreau să îi asigur că părere mea despre ei nu s-a schimbat, e aceeaşi pe care o am şi am avut-o şi în trecut. Şi îi asigur că sunt alături de ei pentru că ştiu prin ce trec", a punctat Grindeanu.

Premierul a ţinut să răspundă la două dezinformări spuse de Liviu Dragnea, "care încearcă să spună că e cineva în spate care mă dirijează".

"Suntem într-o conspiraţie probabil existentă doar în mintea lui Dragnea. Nu eu am fost la partide de tenis, nu eu am fost la spritz-uri cu reprezentanţi ai serviciilor secrete, aşa că să se gândească mai bine când spune aceste lucruri, pentru că voi avea, dacă va continua, reacţii şi mai puternice pe acest subiect. A doua minciună, miniştrii s-au plâns că nu puteau să comunice cu mine. Eu le spuneam un lucru, de la partid le venea altă directivă, vă dau un exemplu, când se apucaseră unii să comunice depre impozitul pe gospodărie, le-am spus să înceteze, şi că unicul care poate să comunice e ministrul Finanţelor, când vom termina analiza şi vom lua hotărârea că e de aplicat. Ce s-a întâmplat? Seara, la televizor, la planşă, cine era? ştiţi şi dvs cu desene, cu tot ce să creadă ceilalţi miniştri?", a subliniat Grindeanu.

Potrivit primului ministru, ne aflăm într-un moment dificil, greu, în care Dragnea încearcă "să ne întoarcă înainte de 89 şi fiecare dintre noi trebuie să ne gândim dacă ne dorim asta - eu cred că nu, sunt convins de asta".

Premierul a mai informat că unii miniştri nu au demisionat, dar nu vrea să le spună numele pentru a nu-i vulnerabiliza.

"Există această teamă, există unii dintre ei care nu au reuşit să treacă de teama de conducătorul iubit şi atunci, până când ajungem în situaţia normală în care bărbăteşte domnul Liviu Dragnea să-şi asume alături de mine prin demisie, să convocăm Congresul, până atunci n-aş vrea să detaliez discuţiile cu mulţi miniştri", a afirmat Grindeanu.

Întrebat dacă intenţionează să candideze la şefia PSD, primul ministru a replicat:

"Eu nu vreau să candidez la şefia PSD, vreau să convoc Congresul pentru a rezolva problemele partidului apărute cam în ultimii 2-3 ani şi care ne-au adus în situaţia de azi. În mod sigur se vor degaja în Congres soluţii foarte, foarte bune iar votul va fi cel care va decide. Dar dincolo de cine e preşedinte, important e mecanismul prin care funcţionează acest partid, important e să nu închidem într-un cerc restrâns de decidenţi, ci să deschidem acest partid, importantă e strategia pe care o vom adopta pe viitor, dincolo de cine conduce vremelnic PSD. Nimeni nu are PSD-ul pe CF, nu e proprietar, nu e în Cartea Funciară".

Grindeanu a confirmat, la solicitarea presei, că a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis despre criza în care se află ţara, însă nu a vurt să dea detalii mai multe.

Totodată, primul ministru a mai declarat că, în timp ce pe faţă i se spunea că toate lucurile sunt în regulă, în spate se făcea tot posibilul pentru dinamitarea Guvernului. Astfel, de o lună trebuia lansat PNDL 2, ordinele trebuiau lansate, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

"Nu vreau să ma gândesc că au fost oprite ordinele în aşteptarea acestui CEx, dar aceste ordine puteau fi date pe criterii transparente de vreo lună şi ceva. Din păcate", a comentat Grindeanu, arătând cu degetul spre ministrul Sevil Shhaideh.

Legat de remarca liderului PSD potrivit căruia nu îl mai recunoaşte, Grindeanu le-a spus jurnaliştilor că "cel de ieri, de azi e adevăratul Sorin Grindeanu".