Hassan Rohani pledează pentru o mai mare libertate academică în universităţile iraniene

Hassan Rohani (poză de arhivă)
Hassan Rohani (poză de arhivă) (ATTA KENARE / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
08.10.2014

Preşedintele iranian Hassan Rohani a pledat marţi pentru o mai mare libertate academică în universităţile din Iran, relatează site-ul BBC News.

Vorbind în faţa studenţilor de la Universitatea din Teheran, liderul reformist a afirmat că restricţiile limitează inovarea. 'Restricţiile irelevante vor conduce la lipsa de toleranţă (şi) la plecarea din ţară a unor oameni oneşti şi competenţi', a adăugat el.

În discursul său, transmis în direct de televiziunea de stat, Rohani s-a pronunţat împotriva creării unui 'climat de flatare excesivă în universităţi'. 'Nu ar trebui să ne îngrijoreze faptul că nişte profesori universitari îşi exprimă diverse puncte de vedere', a continuat şeful de stat. Preşedintele iranian a respins totodată suspiciunile legate de faptul că anumiţi profesori străini ar putea fi spioni, considerând astfel de declaraţii drept 'pretexte'.

Cu aceeaşi ocazie, preşedintele şi-a exprimat dezamăgirea faţă de faptul că niciun student nu a luat cuvântul la ceremonia de deschidere a noului an academic. 'Am venit aici să ascult, nu pentru a susţine un discurs', a mărturisit el. 'Este regretabil că nu a existat niciun discurs venit din partea unui reprezentant al unei asociaţii studenţeşti pe agenda de azi', a remarcat Hassan Rohani.

În opinia sa, abordarea islamică a ştiinţei nu înseamnă că aceasta ar trebui marginalizată. Corespondenţi străini prezenţi la discurs au apreciat că alocuţiunea de marţi a fost o indicaţie a dorinţei lui Rohani de a-şi respecta promisiunea electorală referitoare la o mai mare deschidere în Iran - însă elita conservatoare a republicii islamice ar putea opune o oarecare rezistenţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor