Igor Corman: integrarea europeană este un model de modernizare a Republicii Moldova

Igor Corman, preşedintele Parlamentului din Republica Moldova.
Igor Corman, preşedintele Parlamentului din Republica Moldova. (Epoch Times România)

Parlamentul are un rol cheie în asigurarea continuării parcursului european al Republicii Moldova - ţara lider a Parteneriatului Estic, care a demonstrat că este determinată să se modernizeze. Declaraţia a fost făcută astăzi la Chişinău de Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barosso în cadrul întrevederii cu Preşedintele Parlamentului Igor Corman, transmite Moldpres cu referire la Direcţia comunicare şi relaţii publice a Legislativului.

Şeful Legislativului a exprimat gratitudine Uniunii Europene pentru decizia de a majora cota exporturilor de fructe şi legume din Republica Moldova pe piaţa UE, dar şi pentru sprijinul financiar consistent acordat ţării noastre.

Igor Corman a declarat că integrarea europeană este un model de modernizare a Republicii Moldova, care nu este îndreptat împotriva cuiva, şi a menţionat că în Parlament există voinţă pentru adoptarea, până la finele lunii curente, a legilor care ţin de reforma justiţiei, inclusiv a Procuraturii, finanţarea partidelor politice şi asigurarea stabilităţii sectorului financiar-bancar.

„Scopul nostru este de a face din procesul de integrare europeană un proiect naţional”, a subliniat şeful Legislativului, reiterând determinarea autorităţilor de a semna, pe 27 iunie, la Bruxelles, Acordul de Asociere la UE şi de a-l ratifica în Parlament până la sfârşitul lunii iulie.

Preşedintele Parlamentului a dat asigurări că guvernarea de la Chişinău face tot ce este posibil pentru a implica toate părţile din societate în discuţii constructive cu privire la viitorul ţării, pentru a evita confruntările.

„Este datoria politicienilor să motiveze cetăţenii, să comunice activ cu societatea pentru a asigura continuarea parcursului european al Republicii Moldova”, a declarat şeful Legislativului.

Igor Corman şi José Manuel Barosso au exprimat o poziţie comună privind continuarea cooperării cu partenerii din Est ai Republicii Moldova, în special în cadrul platformei parlamentare a CSI.

Oficialii au mai discutat despre organizarea unei şedinţe speciale a Grupului de lucru pentru examinarea problemelor ce ţin de executarea prevederilor constituţionale referitoare la statutul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, cu participarea reprezentanţilor Uniunii Europene.

La rândul său, Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barosso a menţionat că pe măsură ce relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană devin mai strânse, beneficiile şi oportunităţile vor deveni mai tangibile pentru cetăţenii moldoveni.

José Manuel Barosso a anunţat că Uniunea Europeană a decis crearea unui instrument financiar special menit să faciliteze implementarea Acordului de Liber Schimb, prin oferirea de granturi şi credite întreprinderilor mici şi mijlocii.

Preşedintele Comisiei Europene a menţionat că pe lângă suportul financiar acordat ţării noastre pentru implementarea reformelor, Uniunea Europeană va continua să sprijine consolidarea instituţională a Parlamentului Republicii Moldova, nu doar pe platforma EURONEST, dar şi la nivel interparlamentar.

La întrevedere au participat vicepreşedinţii Parlamentului Liliana Palihovici, Andrian Candu, Oleg Bodrug şi liderii fracţiunilor parlamentare ale PLDM, PD şi PLR, deputaţii Valeriu Streleţ, Marian Lupu şi Ion Hadârcă.