Îmbunătăţirea tranzitului cerealelor ucrainene, discutată de oficiali din UE, SUA, R. Moldova, România şi Ucraina, la Galaţi

Transport maritim
Transport maritim (midr.gov.md)

O delegaţie de la Chişinău a participat vineri, 11 august, la reuniunea înalţilor reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Republicii Moldova, Ucrainei şi României, desfăşurată la Galaţi. În cadrul acestei reuniuni, oficialii au abordat subiectul optimizării rutelor alternative de transport pentru cerealele provenite din Ucraina.

În vederea accelerării tranzitului bunurilor către Uniunea Europeană, secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării al R. Moldova, Viorel Garaz, a punctat ca fiind esenţială intensificarea investiţiilor.

„Statul depune eforturi remarcabile pentru revitalizarea infrastructurii feroviare şi pentru atragerea investiţiilor în extinderea infrastructurii portuare. Aceste măsuri vor conduce la o sporire a capacităţii de transport pentru cerealele ucrainene, cu un efect pozitiv asupra costurilor de export pentru cerealele moldoveneşti. Totodată, aceste iniţiative vor contribui la menţinerea infrastructurii rutiere şi la descongestionarea drumurilor naţionale de mii de camioane”, a subliniat Viorel Garaz.

La reuniune au mai participat din partea R. Moldova şi secretarul de stat în domeniul transporturi, Mircea Păscăluţă, alături de Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. În intervenţia sa, secretarul de stat Mircea Păscăluţă a evidenţiat viziunea Republicii Moldova privind conexiunile de transport cu Uniunea Europeană.

„Împărtăşim aceeaşi viziune cu colegii noştri din Ucraina. Nu putem discuta separat despre acest proces, mai ales când discutăm despre infrastructura de tranzit care este specifică ţării noastre. O întrerupere sau stopare minoră dintr-o porţiune de reţea feroviară din Republica Moldova poate bloca întreg lanţul logistic atât din Ucraina, cât şi din România”, a precizat Mircea Păscăluţă.

Totodată, secretarul de stat a subliniat că ţara sa a demonstrat prin măsuri concrete implicarea în tot ceea ce ţine de asigurarea tranzitului şi transportului de mărfuri din Ucraina spre piaţa europeană.

În acest sens a fost evidenţiată reabilitarea tronsonului Basarabeasca – Berezino, atragerea surselor financiare pentru reabilitarea coridorului sudic Tighina-Basarabeasca-Giurgiuleşti şi reabilitarea coridorului Nord – Centru prin intermediul programului Coridoarele solidarităţii.

„Trebuie să asigurăm o liberalizare a pieţei transporturilor rutiere de marfă şi după luna iunie 2024, atunci când expiră Acordul dintre Republica Moldova şi UE, şi trebuie să asigurăm prelungirea liberalizării aceluiaşi segment şi cu omologii din Ucraina prin comitetele mixte de transport rutier internaţional”, a mai specificat Mircea Păscăluţă.

Din componenţa delegaţiei Republicii Moldova a mai făcut parte directorul Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) Oleg Tofilat, directorul Agenţiei Navale Igor Zaharia, şeful interimar al misiunii USAID în Moldova John Riordan şi ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti Victor Chirilă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe