În an electoral, Dodon lansează noi iniţiative „pentru o viaţă mai bună în localităţi”

Ţărancă din Moldova cu grebla pe umăr
Ţărancă din Moldova cu grebla pe umăr (Epoch Times România)

Preşedintele Igor Dodon a informat că miercuri, 15 ianuarie, în cadrul „şedinţei tradiţionale săptămânale” cu preşedintele Parlamentului Zinaida Greceanîi şi cu premierul Ion Chicu au discutat „mai multe subiecte de importanţă majoră, cum ar fi implementarea proiectelor de infrastructură şi a programelor sociale, lansate la finele anului 2019”.

Şeful statului a menţionat că printre cele mai importante subiecte abordate a fost iniţiativa de monitorizare săptămânală a preţurilor la produsele de primă necesitate.

Totodată, ar fi fost lansate şi câteva proiecte noi, „iniţiative prezidenţiale pentru o viaţă mai bună în localităţi”: programe naţionale de aprovizionare cu apă, iluminarea satelor, salubrizarea şi lichidarea gunoiştilor în zona rurală şi finalizarea gazificării localităţilor.

În context, deputatul PAS Sergiu Litvinenco a ţinut să sublinieze că Dodon de dimineaţă a promis:„ apă în localităţi (program de stat), iluminarea stradală (program de stat), rezolvarea problemei deşeurilor din sate (program de stat), gazificarea satelor (aici cică va discuta cu Moldovagaz). Poate toate incluse într-un program ”Satul Moldovenesc 2”? Că a mai avut Voronin aşa o iniţiativă şi era tot exact înainte de alegeri…”.