În an electoral. Pavel Filip promite că medicii vor face examinări gratuite în localităţile din R. Moldova

Ştefan Sârbu
02.08.2018

Guvernul moldovean susţine că locuitorii de la sate vor beneficia de servicii medicale gratuite în cadrul unei campanii lansate joi, 2 august, cu mare fastuozitate de către prim-ministrul Pavel Filip, care a promis că zeci de medici se vor deplasa prin localităţile din R. Moldova şi vor oferi asistenţă medicală gratuită cetăţenilor.

„Cunoaştem că în peste 280 de localităţi nu sunt medici de familie. Cunoaştem şi care sunt cauzele şi vreau să vă asigur că Guvernul ştie ce trebuie de făcut”, a adăugat Pavel Filip.

Potrivit Executivului, serviciile medicale oferite în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine” vor fi axate pe consultaţii medicale gratuite oferite de medici de profil, examene stomatologice gratuite pentru copii şi examene radiologice gratuite.

Datele cu care operează autorităţile de la Chişinău arată că în ultimele două decenii aproape jumătate dintre medicii din R.Moldova au părăsit sistemul, în special din cauza salariilor mici dar şi a condiţiilor precare de muncă. O bună parte dintre ei au plecat în mediul privat, alţii peste hotare. Situaţia este şi mai critică în mediul rural. Potrivit unui studiu anterior al experţilor de la Centrul analitic Expert-Grup, fără o resuscitare a sistemului de sănătate, acesta riscă să ajungă în stare de colaps.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor