Înjurătura lui Nuland şi atitudinea SUA faţă de UE

SUA sunt nemulţumite de modul în care UE se implică în soluţionarea conflictului din Ucraina şi ar prefera să o înlocuiască cu ONU în acest dosar. Totodată americanii încearcă să impună opoziţiei ucrainene ce să facă şi ce să nu facă. Episodul conversaţiei interceptate dintre asistentul secretarului de stat Victoria Nuland şi ambasadorul american la Kiev este sugestiv pentru neîncrederea americanilor în europeni.

Europenii nu au putut să-şi ascundă nici indignarea faţă de înjurătura cu care Victoria Nuland s-a referit la UE, dar nici satisfacţia că nu doar ei sunt ascultaţi, ci li se întâmplă şi americanilor care-i ascultă pe toţi.

Elmar Brok, preşedintele Comisiei de afaceri externe din PE, a respins reproşurile americanilor că UE este prea moale în Ucraina, susţinând că „Nuland habar nu are ce face UE acolo”. În opinia sa, UE nu poate recurge la sancţiuni economice precum SUA, ci „sunt mai eficiente doar ameninţările cu acestea”.

„Acum văd şi americanii că prin astfel de metode de ascultare, prietenii se pot transforma în adversari. Ascultările arbitrare alimentează neîncrederea reciprocă”, a spus la rândul său ministrul luxemburghez Asselborn, făcând aluzie la scandalul NSA.

Dincolo de reacţia UE, Nuland şi-a cerut scuze formal pentru declaraţiile făcute şi a aruncat vina pe Rusia, care ar fi interceptat conversaţia pentru a acuza SUA de ingerinţă în politica internă a Ucrainei. Această atitudine cât şi conversaţia în sine arată aroganţa SUA, care văd în Europa doar un junior partner, de care se pot dispensa când nu face ce vor ele.

Convorbirea înregistrată şi difuzată într-adevăr mai întâi pe youtube cu subtitrare în rusă şi sub titlul de „Marionetele Maidanului” arată că SUA au stabilit o agendă clară de influenţare a acţiunilor opoziţiei din Ucraina. Victoria Nuland şi Geoffrey Pyatt vorbesc despre liderii opoziţiei folosind prescurtări şi îşi exprimă convingerea că Vitali Klitscko şi Arseni Iaţeniuk nu trebuie să intre în guvern, refuzând propunerea făcută de Ianukovici. Ei consideră că intrarea la guvernare i-ar dezbina pe cei doi lideri şi le-ar slăbi şansele la prezidenţialele din 2015. Mai mult, din discuţie oficialii americani lasă să înţeleagă că ar tinde să-l susţină mai degrabă pe Arseni Iaţeniuc, acesta având experienţă economică şi politică mult mai mare decât boxeur-ul Klitschko, care este considerat omul pe care va miza UE în alegeri.

În plus, americanii îl consideră pe Tyahnybok, liderul partidului de extremă dreapta Svoboda, ca pe o problemă, el fiind singurul contracandidat al opoziţiei pe care Ianukovici ar putea să-l învingă în alegeri şi pe care acesta l-ar dori ca adversar. Nuland exprimă o atitudine de superioritate a SUA, care consideră că au mai multă influenţă în Ucraina decât UE şi că opoziţia ucraineană este dependentă de americani, ceea ce nu este adevărat. Modul cum pun problema americanii arată că ei caută îndeplinirea propriilor interese şi că percepţia lor legată de propria influenţă în Ucraina este exagerată.

Discuţia interceptată mai arată că în criza ucraineană, SUA condamnă ezitările UE ale cărei state membre evită să înfrunte Moscova şi continuă să susţină că acordul de asociere este încă pe masă şi poate fi semnat oricând şi că nu se pot face oferte de pachete de salvare economice rapide.

Nuland exprimă o atitudine aroganta a SUA, care consideră că au mai multă influenţă în Ucraina decât UE şi că opoziţia ucraineană este dependentă de americani, ceea ce nu este adevărat.

Cât despre numirea unui emisar special al ONU pentru Ucraina, în persoana fostului ambasador olandez la Kiev, Robert Serry, nu înţeleg de ce se bucură americanii aşa mult şi ce aşteaptă de la acesta. ONU nu mai este de multă vreme un mediator eficient, cea mai bună dovadă fiind chiar negocierile eşuate la Geneva privind Siria, un conflict care a făcut mult mai multe victime decât cel din Ucraina.

Nici răspunsul la întrebarea cine câştigă din această poveste, în care Rusia arată că se foloseşte de vechile tehnici, nu este clar. ”Acest episod este nociv până la urmă atât pentru Washington, cât şi pentru Moscova pentru că niciuna dintre părţi nu câştigă din el. Americanii ies şifonaţi pentru uşurinţa cu care sunt interceptate conversaţiile lor telefonice, dar nici Rusia nu obţine un beneficiu de pe urma lui”, susţine un expert.

Doar opoziţia ucraineană are de pierdut din această afacere pentru că liderii ei pot fi uşor portretizaţi de propaganda rusă şi pro-Ianukovici drept pionii americanilor care le decid mutările.

Până la urmă poate că abordarea precaută a europenilor nu este atât de greşită. Ei preferă ca un candidat pro-Vest să câştige alegerile prezidenţiale din 2015, care să elimine paşnic sistemul Ianukovici, în loc să provoace o intervenţie militară a Rusiei care ar putea arunca Ucraina în război civil.

E adevărat însă şi că UE a făcut greşeli în relaţia cu Ucraina. „Cea mai mare greşeală a fost şi este că nu i-a acordat o adevărată perspectivă de aderare la UE. Fără oferta integrării, puterea transformativă a UE nu are aceeaşi capacitate de atracţie. Cred că a doua mare greşeală a fost retorica excesiv de normativă, în special în cazul Iuliei Timoşenko. Totuşi, este puţin probabil ca Timoşenko să fi fost cauza principală pentru care Ianukovici a tergiversat procesul de semnare a asocierii. A fost mai degrabă un pretext atât pentru Ianukovici, cât şi pentru unele capitale UE de a nu rivaliza cu Rusia sau de a menţine Ucraina într-o zonă gri”, îmi spunea recent într-un interviu Octavian Milewski, expert în spaţiul postsovietic.

În prezent, UE începe însă să se apropie de poziţia SUA. O rezoluţie recentă a PE cere UE şi statelor membre să impună sancţiuni ţintite, precum interzicerea circulaţiei în UE şi îngheţarea activelor şi proprietăţilor, împotriva oficialilor şi oligarhilor ucraineni responsabili pentru uciderea protestatarilor. Mai mult, rezoluţia vorbeşte despre un pachet de ajutor financiar pe termen lung pentru Ucraina iar PE vrea să trimită cât de curând la Kiev o misiune permanentă de europarlamentari pentru a facilita dialogul între părţi. Atitudinea de superioritate şi de neîncredere a SUA faţă de UE însă rămâne.