"Interdicţia bancară" a lui Farage declanşează o anchetă privind includerea conturilor pe lista neagră din cauza opiniilor politice

La câteva zile după ce Nigel Farage, una dintre personalităţile marcante care au susţinut Brexitul, a povestit lumii experienţa sa când s-a trezit brusc cu conturile bancare închise de către un mare grup bancar, fără a i se oferi un motiv valid, The Financial Times relatează că Jeremy Hunt, cancelarul Finanţelor Publice, a declarat că guvernul va lua măsuri în privinţa băncilor care îşi pun pe lista neagră clienţii cu opinii controversate.
"Establishmentul încearcă să mă forţeze să plec din Marea Britanie prin închiderea conturilor mele bancare. Aceasta este o persecuţie politică gravă la cel mai înalt nivel al sistemului nostru", a declarat Farage, citat de ZeroHedge.
El a citat 3 motive potenţiale pentru aparenta interdicţie generală:
- definiţia dată de UE unei persoane expuse politic (PEP);
- prejudecata din partea instituţiilor corporatiste;
- acuzaţiile false făcute de un membru al Parlamentului cu privire la fonduri din partea guvernului rus.
Avertizând că oricine din Marea Britanie ar putea fi pus într-o situaţie similară, Farage a declarat săptămâna aceasta pentru The Mail:
"Industria bancară din Marea Britanie a devenit politizată. Ne îndreptăm spre un drum în care orice persoană din Marea Britanie care ar putea spune pe Facebook sau Twitter ceva ce nu-i place unei bănci şi-ar putea pierde conturile".
Ca răspuns, cancelarul Hunt i-a cerut secretarului economic al Trezoreriei, Andrew Griffit, să investigheze practica creditorilor de a închide conturile persoanelor sau companiilor cu ale căror opinii nu sunt de acord.
"Băncile şi prestatorii de servicii de plată ocupă un loc privilegiat în societate şi ar fi îngrijorător dacă li s-ar refuza serviciile financiare celor care îşi exercită dreptul la libera exprimare legală", a declarat Griffith pentru Financial Times.
Trezoreria a deschis o consultare pe această temă la începutul acestui an, după ce comentatorul şi jurnalistul de dreapta Toby Young s-a plâns că grupului Free Speech Union, pe care l-a fondat, i-a fost îngheţat contul PayPal în septembrie anul trecut.
PayPal nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.
Mai degrabă remarcabil - având în vedere comentariile lui Farage - miniştrii doresc, de asemenea, să reformeze regimul de monitorizare a "persoanelor expuse politic" (PEP) pentru a se asigura că acesta nu a fost aplicat în mod excesiv.
Politicienii clasificaţi ca PEP sunt supuşi unor controale mai stricte de către bănci, pentru a garanta că respectă legea.
În cele din urmă, aşa cum am remarcat la momentul comentariilor lui Farage, dacă i se poate întâmpla lui, i se poate întâmpla oricui are o "opinie" care nu este "acceptată".
"Încep să mă gândesc că, poate, viaţa în Regatul Unit devine acum complet de neconceput din cauza nivelului de prejudecăţi împotriva mea", a concluzionat el.
Totuşi, purtătorul de cuvânt oficial al premierului britanic Sunak a declarat marţi:
"După cum aţi văzut de la sfârşitul săptămânii, cancelarul este îngrijorat de unele dintre rapoarte. Libertatea de exprimare în limitele legii şi exprimarea legitimă a diverselor opinii reprezintă o parte importantă a libertăţii britanice".