Iohannis a mutat oficial: Ludovic Orban, desemnat premierul României [VIDEO]

Ludovic Orban si Klaus Iohannis
Ludovic Orban si Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, în cadrul unei declaraţii de presă la Palatul Cotroceni, că îl propune premier al României pe liderul PNL Ludovic Orban.

"Acum puţine zile a trecut moţiunea de cenzură şi a căzut guvernul pesedist şi este foarte bine aşa, fiindcă PSD, din 2017 încoace, a avut trei guverne care au dăunat grav României. PSD a inhibat efectiv dezvoltarea României şi ne-a ţinut pe toţi pe loc. Acest lucru a fost, până la urmă, constatat de toate partidele din opoziţie şi în acest fel a fost posibilă moţiunea de cenzură care a fost un real succes pentru opoziţie", a precizat Iohannis.

Potrivit şefului statului, după consultările cu partidele parlamentare a tras concluzia că se conturează un guvern în jurul PNL-ului.

"Repet ce am spus atunci: PNL a fost singurul partid care a venit la consultări şi a spus direct că sunt dispuşi, chiar dacă este foarte dificil, să îşi asume guvernarea în această perioadă de tranziţie, fiindcă despre asta vorbim, de o perioadă de tranziţie. Guvernul care va fi instalat în săptămânile următoare va avea un mandat scurt, până la alegerile parlamentare. Şi dacă veni vorba despre alegerile parlamentare, repet, personal cred că alegerile anticipate sunt o soluţie foarte bună, dar nu acum cu Guvernul Dăncilă interimar. Fiecare zi în plus cu acest guvern eşuat este o zi pierdută pentru România, un risc pentru români. Aşadar, am decis să desemnez următorul prim-ministru al României în persoana domnului Ludovic Orban, preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele celui mai mare partid din opoziţie, promotorul principal al moţiunii de cenzură. Aşa este democratic corect, aşa se va întâmpla", a declarat Iohannis.

Preşedintele şi-a exprimat speranţa că partidele parlamentare vor înţelege necesitatea numirii urgente a unui nou Guvern, reamintind că sunt proiecte legislative importate la orizont, precum cel al bugetului de stat.

"În continuare sper ca toţi actorii politici să înţeleagă că suntem în criză politică şi cu cât mai repede se ajunge la o soluţie satisfăcătoare bună pentru români şi România, cu atât mai bine. Cred că trebuie instalat urgent noul guvern, pentru a putea îndeplini câteva sarcini care sunt în aşteptare: organizarea alegerilor prezidenţiale, elaborarea proiectului de buget pentru anul 2020, închiderea bugetului pe anul 2019, dar şi multe alte lucruri aştept de la Guvernul Orban şi sunt convins că se vor strădui să pună pe picioare o guvernare de tranziţie de succes, fiindcă asta ne dorim cu toţii. Sigur, am discutat mult în zilele care au trecut şi ce trebuie să facă guvernul şi ce poate să facă guvernul. Situaţia nu va fi simplă deloc, fiindcă poziţia în Parlamentul României este atât cât am văzut-o la moţiunea de cenzură şi va fi destul de greu de negociat proiecte legislative complicate, cum va fi, de exemplu, legea bugetului pentru anul 2020, dar toate aceste lucruri sunt posibile, am toată încrederea că Guvernul Orban se va ocupa la modul cel mai serios de toate aceste chestiuni", a punctat Iohannis.

Prezent şi el la Cotroceni, Orban i-a mulţumit şefului statului pentru încredere şi a prezentat priorităţile Guvernului pe care ar urma să îl conducă.

Redăm mai jos discursul lui Orban:

"Excelenţa dumneavoastră, domnule preşedinte,

Vă mulţumesc pentru încrederea acordată pentru a forma un Guvern într-o situaţie dificilă pentru România.

Sunt onorat să îmi asum această responsabilitate, în numele Partidului Naţional Liberal şi garantez că voi pune toată experienţa, toate cunoştinţele, toată energia de care dispun în slujba servirii interesului public.

Asumarea răspunderii formării Guvernului într-un moment în care ţara are nevoie de o guvernare stabilă şi competentă, este ceea ce ne defineşte în acţiunea noastră publică.

În acest moment, românii se uită cu speranţă, cu încredere şi au aşteptări mari din partea noastră.

Vom da românilor ceea ce aşteaptă de la noi şi ceea ce aşteaptă de la un Guvern normal şi anume cinste, competenţă, integritate, dedicare în servirea interesului public şi soluţii pentru marile probleme cu care se confruntă România astăzi.

Principalele priorităţi ale Guvernului pe care îl voi prezenta Parlamentului în vederea investiturii sunt: refacerea echilibrelor macroeconomice şi corectarea măsurilor economice, care au lovit mediul de afaceri şi care au afectat milioane de angajaţi din mediul privat, restructurarea amplă a aparatului guvernamental, simplificarea administrativă, readucerea competenţei şi profesionalismului în funcţionarea instituţiilor publice şi de asemenea, digitalizarea administraţiei pentru a creşte calitatea serviciilor către cetăţeni.

Acordarea unei atenţii serioase şi considerarea ca prioritare a tuturor obiectivelor de investiţii, atât în infrastructura de transport cât şi în toate celelalte infrastructuri, infrastructura de sănătate, infrastructura de educaţie şi în celelalte domenii publice în care este nevoie majoră de investiţii.

Consolidarea parcursului european al României şi a poziţiei României, la nivelul Uniunii Europene, în conformitate cu Pactul pe care Partidul Naţional Liberal l-a semnat la iniţiativa preşedintelui României. De asemenea, respectarea tuturor rigorilor în ceea ce priveşte statul de drept. Respectarea cu sfinţenie a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea unei independenţe reale a Justiţiei în România, readucerea instituţiilor statului, a instituţiilor guvernamentale în slujba cetăţeanului şi nu în slujba politrucilor care sunt puşi temporar să conducă.

Am încredere în toţi partenerii care au fost alături de noi în atingerea obiectivului major de a pune punct guvernării PSD şi sunt convins că vom găsi discernământ, deschidere şi interes pentru servirea cetăţeanului în toate discuţiile pe care le vom purta ulterior, pentru că orice zi în întârzierea învestirii acestui Guvern, înseamnă menţinerea PSD-ului la putere şi menţinerea în funcţie a Guvernului Dăncilă, care a fost demis prin moţiune de cenzură, care nu mai are nicio legitimitate şi pe care aproape niciun român nu mai doreşte să îl vadă exercitând puterea."

Vă invităm să urmăriţi materialul video.