Iohannis a respins propunerea lui Ponta pentru Transporturi. Premierul "a luat foc"
alte articole
UPDATE. Premierul Victor Ponta a anunţat, pe contul său de Twitter, că a luat decizia de a-l propune pe Iulian Matache pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
"În baza deciziei BPN al PSD am decis să-l propun pe dl Iulian Matache pentru funcţia de Ministru al Transporturilor! Îi urez succes", a scris Victor Ponta.
Iulian Matache este, în prezent, secretar de stat în cadrul Ministerul Transporturilor.
* * *
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul prin care se ia act de demisia lui Ioan Rus din funcţia de ministru al Transporturilor, însă a luat decizia de a respinge propunerea premierului pentru această funcţie.
Şeful statului i-a transmis premierului, printr-o scrisoare, "decizia de a respinge propunerea de numire a domnului Mihai-Viorel Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor, întrucât persoana nominalizată nu are expertiza şi experienţa managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor", reiese dintr-un comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială
Iohannis i-a solicitat premierului Ponta desemnarea unei alte persoane care să întrunească condiţiile necesare pentru a fi numită în funcţia de membru al Guvernului.
În replică, Victor Ponta le-a declarat jurnaliştilor că a sperat că va scăpa de regimul lui Traian Băsescu, pentru că numai în perioada aia se proceda aşa - se luau deciziile politice în funcţie de ambiţia personală.
"Ştiţi care e problema? M-am mai întâlnit cu chestia asta la Traian Băsescu. Ieri a zis că vom colabora instituţional, azi l-a respins pe Fifor. Dacă poţi să apreciezi pe cineva, trebuie să fii specialist. Mă îndoiesc că domnul Iohannis e specialist în Transporturi. Portofoliul de la Transporturi e al lui PSD. Nu credeam că ne întoarcem la vremurile lui Traian Băsescu. L-au avut (PNL - n.r.) pe Ludovic Orban la Transporturi, cred că e de 100 de ori mai bun Fifor", a declarat Victor Ponta, citat de b1.ro.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.