Iohannis promite să se intereseze de cazul românului băgat în puşcărie în China care a fost abandonat de autorităţi

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Screenshot)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în cadrul conferinţei de presă de la Cotroceni, că se va interesa de cazul profesorului clujean închis de aproape şase ani într-o închisoare din China şi a oferit asigurări că vor putea fi luate măsuri pentru ca acesta să fie adus în ţară.

Reporter Epoch Times România: Întrebarea mea vizează cazul profesorului clujean Marius Balo, închis în China. Dânsul a fost arestat şi condamnat în 2014 pentru o presupusă fraudă contractuală. Autorităţile chineze au demonstrat faptul că Balo ar fi luat 80 de dolari de la un cetăţean chinez, bani proveniţi din infracţiuni. Povestea este evident mai complicată, însă ceea ce este relevant este faptul că un cetăţean român este închis în China, ţară unde drepturile omului nu sunt respectate şi unde este de notorietate internaţională faptul că deţinuţii sunt puşi la muncă forţată şi se practică, de asemenea, şi tortura. Şi Marius Balo a spus că a îndurat acolo umilinţe şi torturi de care îl doare inima să îşi amintească. Marius Balo ar fi putut fi adus să îşi ispăşească restul pedepsei în România. S-a obţinut acordul autorităţilor chineze de a fi adus în România şi putea să îşi ispăşească restul pedepsei la un penitenciar din ţară unde drepturile omului sunt, totuşi, respectate. Acest lucru nu s-a întâmplat, din ianuarie până acum clujeanul nefiind adus în ţară. Se pare că blocajul ar fi undeva la nivelul Ministerului de Interne. În spaţiul public a apărut informaţia că escorta nu a fost trimisă din cauză că cei doi poliţişti care ar fi ajuns acolo ar fi trebuit să stea în carantină 14 zile şi să facă şi test Covid care să fie negativ, pe cheltuiala lor, adică a MAI.

Se pare că există inclusiv posibilitatea ca cei care s-ar fi dus în China să îl aducă pe Balo să fie exceptaţi de la carantinare, dar autorităţile române, din informaţiile apărute în presă, mai exact la Radio Europa Liberă, abia acum o lună au început să exploreze această posibilitate.

Aş vrea să vă întreb, domnule preşedinte, mai ales în condiţiile în care un cetăţean britanic care ar fi fost implicat în acelaşi dosar şi ar fi primit aceeaşi sumă a fost adus în Marea Britanie fără să facă o zi de închisoare în iadul puşcăriilor chineze, cum vedeţi dumneavoastră, ca preşedinte, faptul că un cetăţean român, aflat în închisoare într-un sistem penitenciar precum cel din China, şi MAI nu a reuşit atâtea luni de zile să trimită doi poliţişti să îl aducă. Şi aş vrea să vă întreb ce credeţi că se poate face pentru deblocarea situaţiei.

Iohannis: Eu cred că se poate face. O să mă documentez şi o să vă spun părerea mea.

Reamintim că profesorul Marius Balo a ajuns în China în 2010 în calitate de expert în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie New Oriental din Beijing, iar problemele sale au început în 2014, când a fost arestat pentru o presupusă infracţiune de fraudă contractuală. Mai exact, Balo a fost acuzat că, în schimbul a 80 de dolari, ar fi ajutat o reţea infracţională să înşele statul chinez cu aproximativ 2 milioane de yuani (aproximativ 260.000 de euro).

Într-o scrisoare trimisă de Balo în România, în urmă cu peste un an şi jumătate, publicată în ziarul Monitorul de Cluj, profesorul a susţinut că a petrecut următorii ani în închisoare, în condiţii de supra-aglomerare, fără apă caldă sau căldură, fără contact cu vorbitori de română sau engleză. De asemenea, în câteva rânduri a fost legat şi dus la interogatorii şi a fost forţat să muncească peste 12 ore pe zi pentru a-şi asigura dreptul la mâncare.

Cazul a fost preluat de o echipă de avocaţi din Cluj şi, după lungi demersuri, Curtea de Apel Cluj a recunoscut, în octombrie 2019, pedeapsa primită de profesor în China şi a decis că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru ca acesta să fie transferat într-o închisoare din România pentru a-şi executa pedeapsa.