Iranul anunţă că începe îmbogăţirea uraniului la 60%

Centrala nucleară iraniană de la Natanz
Centrala nucleară iraniană de la Natanz (Majid Saeedi/Getty Images)

Iranul l-a informat pe directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) că va începe îmbogăţirea uraniului cu 60%, potrivit unei declaraţii făcute reporterilor de ministrul adjunct de Externe Abbas Araghchi, marţi, aflat la Viena, pentru a doua rundă de discuţii vizând domeniul nuclear.

Măsura va marca cea mai gravă încălcare a acordului nuclear din 2015 de către Iran. După retragerea SUA din acord în timpul administraţiei Trump, autorităţile de la Teheran au anunţat că vor încălca clauzele tratatului, una câte una, pentru a pune presiune asupra ţărilor europene semnatare. Scopul măsurilor Republicii Islamice de denunţare a clauzelor este de a presa ţările europene să compenseze daunele produse de sancţiuni economiei iraniene, sau de a presa partea americană să revină la tratat.

Anunţul vine ca răspuns la explozia de la uzina nucleară din Natanz, Iranul dând vina pe Israel.

Îmbogăţirea uraniului la procente de peste 60% este încă departe de a obţine concentraţia de 90% necesară producerii armelor nucleare, însă va aduce mai aproape termenul la care Republica Islamică va putea produce arme nucleare de distrugere în masă.

Iranul îmbogăţeşte uraniu la 20% din ianuarie. Acesta este, de asemenea, nivelul la care Teheranul îmbogăţea materialul fisionabil înainte de acordul nuclear.

Araghchi a subliniat că alte 1.000 de centrifuge cu o capacitate de îmbogăţire cu 50% mai mare vor fi plasate la Natanz, pe lângă înlocuirea centrifugelor deteriorate de atacul de duminică.

Reluarea negocierilor de la Viena a fost amânată de miercuri până joi, deoarece un membru al delegaţiei UE a avut rezultat pozitiv la testul pentru COVID-19, a declarat Araghchi.

Administraţia Biden s-a distanţat de explozia de la Natanz, afirmând că speră că discuţiile de la Viena vor continua aşa cum era planificat. Nu a existat niciun comentariu imediat al SUA cu privire la anunţul iranienilor de îmbogăţire la 60%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe