Israelul luat la întrebări pentru uciderea a patru băieţi care jucau fotbal [video]

Bombardamente israeliene în Fâşia Gaza, 16 iulie 2014
Bombardamente israeliene în Fâşia Gaza, 16 iulie 2014 (JACK GUEZ/AFP/Getty Images)

Într-unul din cele mai importante şi neconfortabile interviuri acordate pe tema conflictului din Gaza, jurnalistul Channel 4, John Snow, a discutat cu purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Mark Regev, despre bombardamentele lansate de armata israeliană şi despre politica Israelului faţă de Hamas.

”Cum contribuie uciderea copiilor pe o plajă la obiectivul vostru de a proteja civilii israelieni?”, a întrebat Snow, determinând eschivări ale purtătorului de cuvânt israelian.

Totuşi, subiectul este extrem de actual. Numărul deceselor din Gaza a depăşit 200, iar marea majoritate a victimelor sunt civili, inclusiv un număr mare de copii.

"Aveţi nave sofisticate pe mare, cu cele mai bune capabilităţi. Este destul de greu să confunzi patru băieţi care aleargă cu o minge pe o plajă [...] Dacă nu puteţi să vă daţi seama că aceşti patru copii palestinieni jucau fotbal pe o plajă din Gaza, înseamnă că poate aveţi nevoie de echipament mai bun”, a afirmat Snow.

Guvernul israelian a refuzat să participe la negocieri cu Hamas, ameninţând în schimb şi cu o intervenţie terestră care să completeze devastatoarele bombardamente aeriene.

Armata israeliană a propus un armistiţiu, negociat de Egipt, care nu a fost comunicat către organizaţia Hamas, ce are legături cu Frăţia Musulmană, organizaţie interzisă de actuala conducere egipteană.

Organizaţia Hamas a fost acuzată în trecut că trage rachete către Israel dintr-un teritoriu - Fâşia Gaza - care este extrem de dens populat. Acest lucru provoacă răspunsuri dure din partea armatei israeliene, care acţionează cu duritate, omorând o mulţime de civili.

”De ce să nu fiţi curajoşi şi vă angajaţi direct în discuţii cu Hamas? Nu aveţi curajul”, a afirmat Snow.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe