Istoricul Ernst Nolte, cel care a descris nazismul ca reacţie la comunism, moare la 93 de ani

Istoricul german Ernst Nolte, autorul unei lucrări controversate privind cauzele apariţiei Nazismului, a murit în Berlin după o boală de scurtă de durată. Lucrarea lui Nolte din 1986 a fost o sursă de dezbateri intense între istorici.
Istoricul german Ernst Nolte.
Istoricul german Ernst Nolte. (Captură Foto)

Cu lucrarea sa Vergangenheit, die nicht vergehen will (Trecutul care nu moare), publicată în 1986 în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung, Nolte a cauzat vâlvă în cercurile istoricilor.

Teza sa controversată că Hitler şi naziştii au fost reacţia logică a Germaniei la “ameninţarea existenţială” reprezentată de Revoluţia Rusească a provocat un val de indignare şi a dus la dezbateri intense între istorici.

“Nu a existat Arhipelagul Gulag înainte de Auschwitz?” a scris Nolte în lucrarea sa. “Nu a fost ‘lupta de clasă’ a bolşevicilor predecesorul logic şi faptic al ‘crimelor pe motiv de rasă’ comise de nazişti? ... Nu a apărut Auschwitz-ul, poate, dintr-un trecut care nu moare?”

Nolte a fost de asemenea cunoscut pentru alte lucrări publicate precum “Cele trei feţe ale Fascismului”, “Germania şi Războiul Rece” şi “Războiul Civil European 1917-1945: Nazism şi Bolşevism”.

Născut în oraşul universitar Witten, în Renania de Nord-Westfalia, tema doctoratului lui Nolte este Karl Marx şi a fost profesor la Universitatea Liberă din Berlin.