Italian care a vizitat recent România, diagnosticat cu coronavirus Wuhan

Medici în spitale din China se luptă cu epidemia cauzată de coronavirus Wuhan
Medici în spitale din China se luptă cu epidemia cauzată de coronavirus Wuhan (HECTOR RETAMAL/AFP via Getty Images)

Un italian în vârstă de 71 de ani, din localitatea Cattolica, Italia, a fost confirmat ca fiind infectat cu coronavirus, după ce acesta revenise de câteva zile dintr-un sejur efectuat în România. Bolnavul este actualmente internat la spitalul Infermi din Rimini, anunţă publicaţia Il Resto del Carlino.

Bărbatul s-a prezentat la camera de urgenţă a spitalului din Cattolica, prezentând tuse şi simptome de răceală, şi a fost transferat ulterior la secţia de boli infecţioase a spitalului Infermi din Rimini.

Potrivit surselor, condiţiile celui în cauză sunt relativ bune, iar oficialii au anunţat că vor desfăşura „investigaţii la nivel epidemiologic”.

În momentul de faţă, în regiune bilanţul celor infectaţi cu coronavirus arată astfel: 17 la Piacenza, 4 în Parma, 1 în Modena şi 1 în Rimini.

Potrivit Digi24, bărbatul a plecat din România, unde şi-a vizitat partenera de viaţă, la sfârşitul săptămânii trecute. La momentul respectiv, nu prezenta simptome ale infecţiei cu coronavirus, însă diagnosticarea sa marţi poate presupune că avea coronavirus când se afla în vizită în România. MAE încă nu a confirmat informaţia, căci nu ar fi fost notificat de autorităţile italiene, susţine Europa Liberă.

În acest context, Ministerul român al Afacerilor Interne a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, următoarele:

"Cu privire la informaţiile vehiculate în mass-media referitoare la confirmarea unui caz de infecţie cu COVID-19 în Italia, Rimini, MAE, prin intermediul Ambasadei României la Roma a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru obţinerea unor informaţii suplimentare, inclusiv cetăţenia pacientului şi cu privire la eventuala şedere a acestuia pe teritoriul României. În baza informaţiilor obţinute vor fi întreprinse măsurile necesare pe teritoriul României".

Până în prezent, în Italia, au murit şapte persoane din cauza virusului şi s-au înregistrat peste 200 de cazuri cunoscute de infecţie, reprezentând cel mai mare focar din afara Asiei.

Cazurile din Italia au fost concentrate în regiunea nordică a ţării, marea majoritate în Lombardia. Singurele cazuri din sud au fost până acum un cuplu de chinezi din Roma, cu rezultate pozitive la teste la începutul acestei luni.

Coronavirusul Wuhan, numit după oraşul în care a fost depistat pentru prima dată, a generat temeri în privinţa declanşării unei adevărate pandemii, în condiţiile în care au fost confirmate îmbolnăviri cu acest virus în China, Hong Kong, Macao, Taiwan, Australia, Cambodgia, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Malaezia, Nepal, Sri Lanka, Singapore, Tailanda, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite, Iran, Italia sau Vietnam. Mai multe oraşe chineze, precum Wuhan, rămân în carantină, iar China se confruntă cu o izolare internaţională.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe