Jiri Schneider: "Cehia este interesată în realizarea unor proiecte investiţionale în Republica Moldova"

(photos.com)

"Cehia este interesată în realizarea unor proiecte investiţionale în Republica Moldova", a declarat luni, în cadrul unei întrevederi cu premierul Iurie Leancă, prim-viceministrul ceh al Afacerilor Externe, Jiri Schneider. Potrivit "Infotag", cu referire la Biroul de comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii despre relaţiile economice, politice şi comerciale bilaterale dintre Republica Moldova şi Cehia.

De asemenea, s-a discutat şi despre realizarea unor proiecte investiţionale moldo-cehe, în special în domeniile: infrastructură, agricultură, asigurarea cu apă potabilă şi servicii sanitare, inclusiv managementul deşeurilor.

Premierul Iurie Leancă a mulţumit Guvernul ceh pentru susţinere în realizarea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova, exprimându-şi speranţa că Cehia va sprijini politic Moldova şi la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, precum şi în perioada post-Vilnius.

În context, Jiri Schneider a felicitat Guvernul de la Chişinău pentru că a îndeplinit toate obligaţiunile, în termenii stabiliţi, privind Liberalizarea Regimului de Vize.

"Cehia urmăreşte cu mare atenţie paşii pe care îi parcurge Moldova, în special în ceea ce priveşte implementarea prevederilor fazei a II-a a Planului de Acţiuni RM-UE privind liberalizarea regimului de vize", a precizat prim-viceministrul ceh al Afacerilor Externe.

Un alt subiect pe agenda bilaterală l-a constituit organizarea vizitei în 2014 a Preşedintelui Republicii Cehe, Milos Zeman, în Republica Moldova.

Tot luni, oficialul ceh a avut o întrevedere cu viceministrul afacerilor externe, Iulian Groza, cu care a discutat în mod special oportunităţile de creştere a investiţiilor cehe în Republica Moldova, dar şi despre agenda europeană a Republicii Moldova după Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

"R. Moldova este o ţară atractivă pentru oamenii de afaceri din Cehia, trebuie doar să ne convingem că autorităţile vor continua implementarea reformelor în domeniul perfecţionării mediului de afaceri", a spus prim-viceministrul ceh de Externe, care a ţinut să precizeze că Cehia este interesată să crească investiţiile în R. Moldova şi să contribuie, astfel, la crearea locurilor de muncă.

Exportul de mărfuri dintre Moldova şi Cehia a înregistrat, în ianuarie-septembrie 2013, suma de 19,3 milioane dolari SUA. Comparativ cu perioada similară a anului 2012, volumul exportului s-a majorat cu 67,3%. Importul de mărfuri din Republica Cehă, efectuat în perioada de referinţă, a însumat 50,1 milioane dolari SUA. Comparativ cu perioada similară a anului 2012, volumul importului s-a majorat cu 6,4 %. Totodată, Cehia este unul dintre cei mai mari importatori europeni de vinuri moldoveneşti. Această ţară ocupă locul II în topul ţărilor din UE, după Polonia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe