John Kerry: excursie prin beciurile cu vinuri moldoveneşti

John Kerry excursie prin beciurile cu vinuri de colecţie de la Cricova.
John Kerry excursie prin beciurile cu vinuri de colecţie de la Cricova. (gov.md)

Vizita la Chişinău a secretarului de stat american, John Kerry, a mobilizat autorităţile ca totul să arate ca la carte.

Demnitarul american s-a deplasat cu o maşină blindată adusă din Statele Unite ale Americii şi a fost condus de un convoi format din 27 de autovehicule, printre care mai multe maşini ale poliţiei şi o ambulanţă.

John Kerry a efectuat o vizită la beciurile din Cricova, astfel încât autorităţile moldovene au profitat de ocazie să promoveze vinurile moldoveneşti, acesta rămânând impresionat de numeroasele sortimente şi de calitatea vinurilor.

Dacă Rusia nu ştie să aprecieze calitatea producţiei noastre, atunci o va face SUA. Oficialul american a încurajat vinificatorii moldoveni să îşi promoveze în continuare produsele pentru a cuceri noi pieţe şi a promis că Statele Unite vor sprijini Republica Moldova.

Mai mult, John Kerry a băut vin în beciurile de la Cricova, ciocnind cu oficialii de la Chişinău în cinstea parteneriatului dintre Republica Moldova şi SUA. Oficialul american a ţinut şi un discurs, declarând că mai mulţi specialişti moldoveni din ramura vitivinicolă vor merge în SUA.

În final, John Kerry a primit de la prim-ministrul RM, Iurie Leancă, o cutie din lemn, lucrată în stil naţional, care conţine patru sticle ce reprezintă gama de bază a vinurilor şi divinurilor moldoveneşti: două sticle cu vin roşu de colecţie, o sticlă cu spumant şi una cu divin, care are vârsta de peste o jumătate de secol.

În final, Secretarul de Stat a spus că atunci când va avea mai mult timp liber, va face tot posibilul ca să revină în ţara noastră. John Kerry a lăsat un mesaj în cartea de oaspeţi în care a numit vinăria de la Cricova drept o comoară ascunsă. Oficialul american a afirmat că a găsit aici o colecţie remarcabilă de vinuri şi este un privilegiu să vizitezi un asemenea loc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe