John Kerry vântură ideea unei noi Intifade împotriva Israelului

John Kerry, 17 ianuarie 2014
John Kerry, 17 ianuarie 2014 (Alex Wong / Getty Images)

Secretarul american de Stat John Kerry a indicat liderilor palestinieni că, în absenţa unor rezultate palpabile ale negocierilor cu Israelul, pot lansa o revoluţie violentă „legitimă” împotriva Israelului, conform WND.

Comentariile şefului diplomaţiei americane survin pe fondul eşecului etern al negocierilor israeliano-palestiniene. Remarca lui Kerry apare într-un moment extrem de sensibil, când palestinienii dezbat deja posibilitatea lansării celei de-a treia Intifade împotriva Israelului.

În noiembrie, Kerry a avertizat într-un interviu comun acordat mediei de stat israeliene şi palestiniene că deteriorarea negocierilor de pace i-ar putea determina pe palestinieni să înceapă o revoluţie violentă, în timp ce Israelul va ajunge tot mai izolat pe plan internaţional.

„Alternativa la reîntoarcerea la tratative este potenţialul haosului”, a afirmat secretarul american. „Doreşte Israelul o a treia revoluţie violentă?”.

Kerry a continuat explicând: „Eu cred că dacă nu se rezolvă problema dintre palestinieni şi israelieni; dacă nu găsim un viitor pentru pace, va avea loc o creştere a izolării Israelului. Va exista o campanie sporită de condamnare a Israelului la scară internaţională”.

„Dacă nu rezolvăm problema colonizării forţate - cine trăieşte, unde şi cum şi ce drepturi au; dacă nu sfârşim prezenţa perpetuă a soldaţilor israelieni în interiorul Fâşiei Gaza, atunci va exista un sentiment tot mai mare că, din moment ce nu putem obţine pacea cu o conducere care este dedicată non-violenţei, atunci s-ar putea să sfârşeşti cu o conducere care este dedicată violenţei”.

Kerry a lansat afirmaţii similare şi în luna aprilie, când a precizat în cadrul unei întâlniri cu uşile închise a Comisiei Trilaterale, că eşecul de a ajunge la o înţelegere israeliano-palestiniană ar putea rezulta în reluarea violenţelor împotriva israelienilor, conform unui raport al Daily Beast.

Afirmaţiile lui Kerry privind Intifada palestiniană au fost transmise pe larg de mass media israeliană şi palestiniană.

Chiar dacă este posibil să nu fi intenţionat asta, comunicatul lui Kerry pare să accepte drept consecinţă naturală faptul că alternativa palestiniană a negocierilor este o politică de reluare a violenţei. De asemenea, Kerry nu a exclus şi posibilitatea ca liderii palestinieni să plătească un preţ politic dacă vor demara astfel de măsuri.

Abbas ar putea folosi o eventuală nouă revoluţie în Fâşia Gaza pentru a recâştiga simpatia compatrioţilor săi.

La rândul ei, în ultima perioadă, gruparea Hamas s-a simţit tot mai izolată în Fâşia Gaza, în mod deosebit după ce colegii din Frăţia Musulmană au fost daţi jos de la putere de regimul militar din Egipt. După ce Israelul a arestat zeci de lideri Hamas în urma unei operaţii strategice în Cisiordania, Hamas a devenit mult mai motivată să direcţioneze o revoluţie violentă pentru a-şi recăpăta puterea şi poziţia în Cisiordania.

Pe de altă parte, Hamas se teme de o campanie militară israeliană în Fâşia Gaza. În aceste condiţii, o amplificare a atacurilor cu rachete l-ar putea provoca pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să lanseze un efort militar susţinut care ar putea devasta infrastructura Hamas.

Cu toate acestea, Hamas dă semne alarmante că va amplifica conflictul. În ciuda zecilor de rachete lansate zilnic, Israel a anunţat, duminică, că a dejucat un posibil atac terorist major ce includea folosirea tunelurilor subterane pentru o operaţiune în interiorul Israelului.

Până acum, în privinţa unei a treia Intifade, deciziile importante vor rămâne la latitudinea lui Abbas şi a conducerii Hamas. Iar în curând, lumea va putea vedea dacă vor alege sau nu opţiunile propuse ca variantă legitimă de John Kerry.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe