Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, privind "marea prescripţie": Ar putea compromite supremaţia şi unitatea dreptului UE

Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti
Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti (Epoch Times România)

Aplicarea deciziilor CCR şi ÎCCJ pe tema prescripţiei “ar fi de natură a compromite supremaţia, unitatea şi caracterul efectiv al dreptului Uniunii Europene”, arată judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti într-o sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Instanţa de trimitere notează că situaţia nu este una singulară, ci generalizată, fiind de notorietate că practica judiciară naţională din acest moment este în sensul încetării proceselor penale pe acest motiv, relatează Ziare.com.

Potrivit sursei citate, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au suspendat procesul de corupţie în care un profesor universitar din Oradea a fost condamnat pe fond la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru fraude cu fonduri europene.

Un complet care judecă apelul a admis cererea DNA de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la posibilitatea de a ignora deciziile Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi pe tema prescripţiei.

Este vorba despre dosarul în care profesorul orădean Ioan Francisc Hathazi – implicat în 2012 într-un scandal sexual – este judecat în apel alături de reprezentantul unei firme, Florian Cristian Ştefănică, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precizează sursa citată.

De asemenea, decizia de sesizare a CJUE pe tema prescripţiei în acest dosar este a doua pe care procurorii DNA au reuşit să o obţină, la nivel naţional. Prima sesizare trimisă Curţii de la Luxemburg a fost ca urmare a unei decizii din data de 10 februarie 2023 a Curţii de Apel Braşov, într-un dosar al fostului primar Aristotel Căncescu.

Ziare.com a consultat motivarea Curţii de Apel Bucureşti din data de 29 martie, din care prezintă extrasele relevante cu privire la argumentele judecătorilor pentru sesizarea CJUE:

  • “Fără a se antepronunţa asupra fondul cauzei, Curtea de Apel constată că, dacă s-ar stabili vinovăţia inculpaţilor (aceştia solicitând, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare) şi s-ar da curs cererii lor subsidiare, de încetare a procesului penal, pe motivul intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în considerarea deciziilor pronunţate de CCR şi ÎCCJ, aceştia nu ar mai putea fi traşi la răspundere penală pentru o infracţiune de fraudă gravă prin care, conform acuzaţiei, s-ar fi adus atingere intereselor financiare ale Uniunii, cauzând un prejudiciu mai mare de 100.000 euro.
  • Această situaţie, de împiedicare a tragerii la răspundere penală a unor persoane acuzate de o infracţiune de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii, din cauza intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale, în lipsa oricărei cauze de întrerupere a cursului acesteia într-o anumită perioadă (ulterioară faptei), conform celor statuate de instanţa de contencios constituţional, nu este singulară, ci generalizată, fiind de notorietate că practica judiciară naţională din acest moment este în sensul încetării proceselor penale pe acest motiv.

Articolul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne