Julia Goerges se retrage din viaţa competiţională. Mesajul Simonei Halep

"Este timpul să îmi iau 'La revedere'", a anunţat Julia Goerges pe site-ul oficial.
Julia Gorges
Julia Gorges (Getty Image)

Julia Goerges, în vârstă de 31 de ani (născută la 2 noiembrie 1988), locul 45 în ierarhia mondială a tenisului feminin, a fost semifinalistă în 2018 la Wimbledon, iar cel mai bun loc ocupat în clasamentul WTA a fost locul 9.

Julia a afirmat că este pregătită să se retragă din tenis după 15 ani de carieră, pentru a se ocupa de lucruri noi.

"Când am început să joc tenis la vârsta de cinci ani, nu m-aş fi gândit niciodată că vom merge atât de departe împreună”, a mărturisit aceasta.

Nemţoaica a câştigat şapte titluri WTA la simplu şi cinci la dublu.

La Roland Garros 2020, ultimul turneu al carierei, Julia Goerges a fost învinsă în turul doi de compatrioata sa, Laura Siegemund cu scorul 6-1, 1-6, 3-6, la a 48-a prezenţă consecutivă pe tabloul principal într-un turneu de Mare Şlem.

Mesajul Simonei adresat Juliei

Simona Halep a avut-o ca parteneră pe Julia în proba de dublu în acest an, la Dubai.

"Aceasta este o veste foarte bună, dar şi foarte tristă. Sunt tristă pentru că asta înseamnă că nu te voi mai vedea pe circuit, dar mă bucur pentru că asta înseamnă că eşti fericită în afara terenului şi eşti pregătită să începi un nou capitol. Viitorul tău arată foarte bine, aşa că îţi doresc tot binele şi... ţinem legătura", a scris Simona pe Twitter.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport