Jurnalist Recorder: Am aflat motivul pentru care au fost bătuţi cei doi jurnalişti în pădurile Ocolului Dealu Negru

Tiberiu Boşutar
Tiberiu Boşutar (Facebook / Legea-Codrului)

Jurnalistul Alex Nedea de la Recorder anunţă că a descoperit motivul pentru care au fost bătuţi doi jurnalişti şi un activist de mediu într-o pădure din Suceava. Şeful MAI, Lucian Bode, afirmase în urmă cu câteva zile că este de neînţeles ceea ce s-a întâmplat, pentru că exploatarea lemnului s-ar fi făcut “legal” acolo.

“De când cei doi colegi jurnalişti au fost bătuţi de silvicultori în pădurile Ocolului Dealu Negru, o întrebare nu mi-a dat pace: ‘Ce aveau oamenii aceia de ascuns în pădure?’. Am adunat probe şi am intrat în pădurile lor ca să găsim răspunsul. Şi l-am aflat rapid. O mostră o aveţi în fotografia de mai jos făcută cu un molid perfect sănătos proaspăt tăiat cu un document emis de silvicultori pentru arbori uscaţi. În următoarele săptămâni vom continua documentarea (luându-ne toate măsurile de precauţie necesare) şi vă vom prezenta la Recorder ce se întâmplă la ocolul agresorilor. Băieţi, puteţi bate voi un jurnalist sau doi, dar nu puteţi bate jurnalismul”, a precizat Nedea pe pagina sa de Facebook.

(Facebook / alex.nedea)

Reamintim că regizorul şi jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internaţional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coşna, din judeţul Suceava, informează Greenpeace. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu şi activistul de mediu Tiberiu Boşutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-şi cunoştinţa în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei, toţi cei trei având nevoie de îngrijiri medicale. Echipamentul şi toate înregistrările lui Dragolea au fost distruse. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

Ulterior, ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că, potrivit dovezilor, exploatarea lemnului în acea pădure s-ar fi făcut legal, motiv pentru care i se pare de “neînţeles” întregul incident:

“Este regretabil şi de neacceptat ca în România anului 2021 să se întâmple astfel de lucruri. Totodată, este de neînţeles ce s-a întâmplat acolo, având în vedere, pe de o parte, faptul că cei care exploatau masa lemnoasă acolo s-a dovedit că o făceau legal. Garda Forestieră a spus acest lucru. Adică exploatau legal acea suprafaţă. Doi - 2 jurnalişti şi un activist de mediu îşi făceau datoria. Pentru mine este de neînţeles cum s-a ajuns la aceste violenţe”.

Poliţia Română a transmis că infracţiunile din domeniul silvic au crescut cu peste 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În primele 8 luni ale acestui an au fost făcute 27.000 de controale şi au fost date peste 5.500 de amenzi în valoare de 9 milioane de lei.

Datele organizaţiilor non-guvernamentale arată că, în ultimii ani, peste 600 de persoane au fost atacate de infractori, iar dintre acestea 6 au murit în urma acestor violenţe. În urma incidentului în care au fost implicaţi cei doi jurnalişti, ministrul de Interne este chemat la audieri în Comisia pentru Cultură şi Mijloace de Informare în Masă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură