Kerry: SUA îngrijorată de ţintele lovite de forţele ruseşti în Siria

Secretarul de stat american John Kerry l-a sunat pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov pentru a-i transmite îngrijorările americanilor în legătură cu ţintele pe care le lovesc avioanele ruseşti în Siria.
John Kerry, secretar de stat pentru Externe
John Kerry, secretar de stat pentru Externe (Fabrice Coffrini/AFP via Getty Images)

Într-o convorbire telefonică care a avut loc joi între secretarul de stat american John Kerry şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, diplomatul american a acuzat Moscova că lansează lovituri aeriene împotriva unor ţinte în Siria care nu au legătură cu grupul terorist Statul Islamic (ISIL).

„Secretarul a repetat temerile noastre în legătură cu preponderenţa ţintelor atacate de forţele militare ruseşti care nu au legătură cu ISIL”, a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

Conform unei noi analize informaţionale americane, Rusia a atacat în Siria grupuri militante susţinute de CIA.

Analiza, susţinută de comandaţii americani prezenţi în Siria, i-a determinat pe oficialii din Washington să concluzioneze că avioanele de luptă ruseşti au lovit în mod intenţionat militanţii susţinuţi de CIA în cadrul unor atacuri desfăşurate pe durata mai multor zile, a raportat Wall Street Journal.

Kirby a declarat că nu au fost luate niciun fel de decizii la nivel tactic în timpul conversaţiei telefonice de 30 de minute dintre Kerry şi Lavrov.

Miercuri, Rusia a lansat 26 de rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune de pe navele sale de luptă din Marea Caspică, susţinând că a vizat poziţii ISIL. Dar trei oficiali ai armatei SUA au susţinut, sub anonimat, că o parte din acele rachete au căzut în Iran.

Kirby a susţinut că nu poate confirma aceste rapoarte, adăugând că este nevoie de adoptarea unor proceduri de deconflictizare, ceea ce înseamnă că armatele rivale vor trebui să poarte discuţii pentru a evita ciocnirile accidentale între forţele lor.

La rândul său, şeful Pentagonului, Ashton Carter, a acuzat Moscova că este necugetată în campania sa militară, riscând ciocniri cu avioanele militare americane care operează în SUA.

„Ei au lansat rachete de croazieră din Marea Caspică fără niciun avertisment”, a declarat Carter la Bruxelles.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe