Kovesi începe în forţă. Parchetul European a demarat 300 de anchete vizând infracţiuni cu fonduri europene

Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, împreună cu cei doi adjuncţi
Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, împreună cu cei doi adjuncţi (just.ro)

Parchetul European (European Public Prosecutor's Office / EPPO) a anunţat, marţi, că de la 1 iunie, de când şi-a început activitatea, au fost înregistrate peste 1700 de plângeri referitoare la săvârşirea de infracţiuni cu fonduri europene, din partea statelor membre participante ale UE şi a părţilor private.

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe portalul EPPO, prejudiciul adus bugetului UE prin activităţile reclamate se estimează la aproape 4,5 miliarde de euro.

Până în prezent, Parchetul condus de procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi a deschis 300 de investigaţii, unele rapoarte de criminalitate fiind încă în evaluare.

Reamintim că, la începutul lunii iulie, Parchetul European (EPPO) ar fi preluat pentru continuarea cercetărilor aproximativ 15 dosare penale aflate la DNA în care se fac investigaţii privind fraudarea bugetului UE, susţine Ştiripesurse.ro, citând surse. Potrivit acestora, dosarele ar urma să fie instrumentate tot în România, de către procurori români, dar care operează pentru EPPO.

Publicaţia citată mai susţine că, potrivit surselor, dacă în respectivele dosare procurorii de anchetă vor dori să ia măsuri preventive faţă de cei anchetaţi, acestea vor fi analizate de către judecători de drepturi şi libertăţi din România, la patru instanţe anume desemnate pentru astfel de proceduri în dosare EPPO.

Concret, este vorba despre Curţile de Apel Timişoara, Cluj, Iaşi şi Bucureşti şi instanţele arondate acestora.

Sursele citate nu au putut oferi detalii privind numărul persoanelor deja cercetate în aceste dosare, stadiul cercetărilor sau suma considerată fraudată din bugetul UE până la acest moment.

DNA a propus 240 de dosare pentru preluare de către EPPO.

Direcţia Naţională Anticorupţie a răspuns publicaţiei citate că a propus Parchetului European 234 de dosare spre „evocare”, mai precis pentru preluarea cercetărilor. Detalii aici.