Lancet: 6 luni de la recuperarea după COVID, 1 din 3 pacienţi manifestă probleme neurologice sau psihiatrice

Creier uman
Creier uman (youtube.com)

Una din trei persoane care s-a recuperat după COVID-19, boala cauzată de virusul Wuhan, suferă de afecţiuni neurologice sau psihiatrice după şase luni, potrivit celui mai mare studiu publicat până acum cu privire la efectul îndelungat pe care îl are infectarea cu virusul Wuhan asupra supravieţuitorilor.

Autorii au declarat că cercetarea, tipărită miercuri în The Lancet Psychiatry, a arătat că pacienţii cu COVID-19 sunt mult mai predispuşi să dezvolte afecţiuni ale creierului decât cei care suferă de alte infecţii ale tractului respirator.

Studiind dosarele de sănătate a peste 230.000 de pacienţi care s-au recuperat după COVID-19, cercetătorii au descoperit că 34 la sută au fost diagnosticaţi cu o afecţiune neurologică sau psihiatrică în decurs de şase luni.

Citiți și Virusul Wuhan dezvoltă tentacule cu care infectează masiv celulele aflate în proximitate

Cele mai frecvente afecţiuni au fost anxietatea (17% dintre pacienţi) şi tulburările de dispoziţie (14%).

13% dintre pacienţi nu mai avuseseră un diagnostic care să specifice probleme de sănătate mintală sau neurologice.

Incidenţa tulburărilor neurologice, cum ar fi hemoragia cerebrală (0,6 la sută), accidentul vascular cerebral (2,1 la sută) şi demenţa (0,7 la sută), a fost în general mai mică decât tulburările psihiatrice, dar riscul apariţiei tulburărilor cerebrale a fost, în general, mai mare la pacienţii care au făcut forma COVID-19 severă.

Autorii studiului au examinat, de asemenea, date de la peste 100.000 de pacienţi diagnosticaţi cu gripă şi peste 236.000 diagnosticaţi cu orice infecţie a tractului respirator.

Au descoperit că, în general, există un risc cu 44 la sută mai mare de diagnostic neurologic şi afecţiuni mintale după COVID-19 decât după gripă şi un risc cu 16 la sută mai mare decât în cazul infecţiilor tractului respirator.

„Impact sever”

Conform analizei, pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 sever au prezentat un risc mare de a dezvolta afecţiuni pe termen lung.

De exemplu, 46 la sută dintre pacienţii care au avut nevoie de terapie intensivă au fost diagnosticaţi cu afecţiuni neurologice sau psihiatrice în termen de şase luni de la recuperare.

Datele au arătat că 2,7% dintre persoanele care au avut nevoie de terapie intensivă au suferit ulterior o hemoragie cerebrală, comparativ cu 0,3% dintre persoanele care nu au fost spitalizate.

Aproape 7% dintre cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale prin terapie intensivă au suferit un accident vascular cerebral, comparativ cu 1,3 la sută dintre pacienţii care nu au suferit.

Într-un articol care comenta rezultatele studiului, Jonathan Rogers, de la University College London, a menţionat că sunt necesare cercetări suplimentare cu privire la rezultatele neurologice şi psihiatrice pe termen lung în rândul pacienţilor cu COVID-19.

„Din păcate, multe dintre tulburările identificate în acest studiu tind să fie cronice sau recurente, aşa că putem anticipa că impactul COVID-19 ar putea fi resimţit mulţi ani”, a menţionat Rogers, care nu a fost implicat în studiu.

„Reiese clar din acest studiu că impactul pe care îl are COVID-19 asupra sănătăţii mintale a indivizilor poate fi sever”, a declarat Lea Milligan, CEO al grupului de cercetare MQ Mental Health.