Maia Sandu a desemnat membrii Consiliului Suprem de Securitate. Igor Dodon, nemulţumit

Maia Sandu, preşedintele R. Moldova
Maia Sandu, preşedintele R. Moldova (presedinte.md)

Preşedintele Maia Sandu a completat Consiliul Suprem de Securitate cu 11 persoane. Astfel, potrivit decretului semnat luni, 25 ianuarie, pe lângă membrii din oficiu ai Consiliului, din acesta vor mai face parte şi câţiva consilieri prezidenţiali, deputaţi, judecători şi experţi, precum şi secretarul general al Aparatului preşedintelui.

În rândul noilor membri ai CSS, se regăsesc consilierii prezidenţiali Olesea Stamate, Ana Revenco, Veaceslav Negruţa, Ala Nemerenco, experţii Vladislav Kulminski şi Sergiu Gaibu.

De asemenea, din CSS vor mai face parte deputaţii PAS Igor Grosu şi Sergiu Litvinenco dar şi deputatul Platformei DA Chiril Moţpan.

Noua componenţă a Consiliului ar fi un „atentat la securitatea ţării”, a declarat în context liderul PSRM, Igor Dodon menţionând că în CSS au fost incluşi membri ai societăţii civile care ar primi „bani din exterior”.

„Sunt nevoit să-i amintesc preşedintelui Republicii Moldova, că membrii CSS au acces la informaţii confidenţiale, inclusiv la cele secrete şi în acest scop există o procedură stabilită de SIS”, a adăugat Dodon, citat de presa de la Chişinău.

Potrivit legii, din CSS, condus de preşedintele R. Moldova, fac parte în mod obişnuit premierul, preşedintele parlamentului, procurorul general şi alţi şefi ai instituţiilor puterii, dar şeful statului este în drept să adauge şi alţi membri.

Prima şedinţă a CSS sub conducerea Maiei Sandu va avea loc marţi, 26 ianuarie.