Măsline verzi vândute drept măsline negre: trucul care înşeală consumatorii expus de “France 5” [video]

Atenţie la etichete. Dacă pe eticheta măslinelor negre este scris confiate sau condimentate ori alt cuvânt echivalent, ar putea însemna că au fost tratate, adică colorate artificial.
Măsline
Măsline (pixabay.com)

Un documentar realizat de postul de televiziune France 5, care arată trucurile folosite în industria agroalimentară cu scopul de a colora măslinele verzi pentru a fi vândute pe piaţă ca măsline negre, a provocat agitaţie în Franţa.

Ancheta a început ca urmare a studiilor efectuate de Raphaël Haumont, cercetător în chimia fizică a materialelor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Orsay. Într-un clip video lansat de France 5, Haumont explică tehnica folosită pentru a "colora" măslinele verzi.

Motivul. Măslinele verzi sau negre, indiferent de culoare, provin toate din aceiaşi copaci: cele verzi sunt mai "tinere", adică sunt încă imature, spre deosebire de cele negre. Este nevoie de timp pentru a "se înnegri". Acesta este motivul - pe lângă cel de a economisi bani - pentru care unele industrii alimentare au considerat că este necesar să recurgă la stratagema de a accelera procesul pentru măslinele negre.

Procesul de colorare. Măslinele verzi sunt scufundate într-o soluţie de clorură de potasiu sau sodă, care în doze minime sunt legitime, dar care sunt utilizate mai frecvent în fabricarea detergenţilor. Următorul pas este deshidratarea măslinelor şi acesta se face punându-le într-o saramură foarte sărată. Următoarea fază este colorarea: măslinele sunt tratate cu gluconat feros, care acţionează ca un colorant. Astfel, în câteva zile, măslinele verzi devin negre şi vândute ca şi cum ar fi naturale.

Emitentul susţine că această procesare este specificată pe etichete.

Potrivit Franţei 5, pentru a depista aceste măsline colorate artificial, este necesar să ştim cum să descifrăm etichetele de pe spatele vaselor ce conţin măsline negre. Dacă vedeţi inscripţia "măsline negre confiate", sau vreun cuvânt echivalent, atunci aceste măsline nu sunt naturale.