Media intocmeste raporturi despre rascoalele din Xinjiang si Teheran in moduri diferite

Fotografie facuta in regiunea Xinjiang, 5 iulie 2009.
Fotografie facuta in regiunea Xinjiang, 5 iulie 2009. (The Epoch Times)

Regimul chinez suprima informatiile cu succes

Rascoala din iunie ce a avut loc in Iran, precum si cea a uighurilor din iulie, din regiunea Xinjiang, din vestul Chinei, au avut o multime de puncte evidente in comun. In ambele cazuri, guvernul nedemocratic i-a suprimat prin brutalitate pe demonstrantii care isi strigau doleantele, ucigand zeci de civili neinarmati in acest proces. Acum, cateva luni mai tarziu, cazurile ajung la aceeasi concluzie inspaimantatoare: Teheran si Beijing conduc executiile celor acuzati de organizarea demonstratiilor.

In timp ce aceste doua cazuri sunt surprinzator de similare, reactia mediei americane in fata acestora a fost oricum, numai relevanta nu. In iunie, cand Teheranul exploda, New York Times, Washington Post si Wall Street Journal au scris in total 109 articole despre violenta iraniana, multe dintre ele aparand pe prima pagina. Rascoala din Xinjiang, pe de cealalta parte, a fost mentionata doar de 59 de ori in cele patru cotidiane in iulie.

Aceasta inegalitate nu a fost limitata doar la presa traditionala: Popularul blog Atlantic al lui Andrew Sullivan a devenit un ax pentru tot felul de informatii despre rascoala iraniana, iar Huffington Post a dezbatut povestea cu o ardoare rezervata de obicei fotografiilor cu celebritati in bikini. Nici un site nu a avut prea multe de spus despre masacrul uighurilor.

Am descoperit acest lucru singur, de asemenea; locuiam si lucram in Shanghai, ca reporter, cand a avut loc rascoala uighurilor, si nu am putut gasi niciun editor american interesat de dezbaterea acestlor fapte. Fluxul de anunturi Twitter din Teheran au fost totusi, vazute ca reprezentand jurnalismul legitim, demn de lauda. Acum, inceea ce priveste executiile care au loc in graba exista aceeasi inegalitate este evidenta.

Exista un numar de motive pentru diferentele de acoperire a acestor subiecte. Americanii fiind foarte ingrijorati de posibilitatea ca Iranul sa achizitioneze arme nucleare, presa simte o responsabilitate de a se concentra pe aceasta tara si pe modul in care guvernul se autoconduce. Mai mult, rezultatele alegerilor din Iran, care au dus la razmerite, sunt banuite a avea implicatii in programul nuclear al Iranului.

Pe de cealalta parte, corect sau nu, America se teme ca ambitiile militare ale Chinei au fost reprimate peste ani, Beijingul atingand ceea ce sustine a fi "un avant pasnic."

Mai departe, rascoala din Iran a avut loc in asa fel, permitand americanilor sa se simta de parca ar sustine activ rezistenta. Organizand si raspandind informatii despre rascoala in reteaua de socializare Twitter, multi americani au aflat ca pot intinde o mana pentru liberalismul si democratia iraniana.

Uighurii, locuind intr-o zona mult mai putin avansata din punct de vedere tehnologic decat Teheranul, nu au avut acces la aceste resurse de raspandire rapida. Mai mult, in ziua in care au inceput tulburarile, Twitter si Facebook au fost blocate in China si au ramas in acest fel pe toata durata agitatiilor.

De asemenea, China nu se potriveste in sablonul simplu bine versus rau, care a facut rascoala iraniana sa fie atat de captivanta. China, pana la urma, este un loc contradictoriu. Au fost facute multe progrese laudabile in ultimele decenii, ridicand milioane de oameni din saracie si instigand la notiuni de proprietate privata. Totusi, drepturile civile ale indivizilor sunt inca foarte restrictionate si au fost facute foarte putine reforme democratice, sau nu s-au facut deloc. (Intr-adevar, democratia este mult mai putin dezvoltata in China decat in Iran).

Incidentul uighurilor arata ca Beijingul inca este obisnuit sa dezlantuie fortele armate impotriva civililor neinarmati. Guvernul iranian, spre deosebire de cel chinez, nu poate prezenta nicio realizare legitima. Povestea manicheana a mullahilor represivi impotriva studentilor liberali reprezinta fara indoiala o poveste uluitoare.

Intr-un mod pervers, faptul ca China este un stat mult mai represiv decat Iranul e posibil sa fi servit la impiedicarea dezbaterii rascoalei uighurilor. Nu doar ca media sociala a fost blocata, ci si jurnalistii straini au avut probleme, fiindu-le interzis sa intre in provincia Xinjiang. Turismul in acea parte a tarii, dupa ce a fost restrictionat puternic, a fost apoi stopat. Canalele prin care stirile privind rascoala din Iran au fost imprastiate au fost astfel indisponibile in China.

Acest lucru sustine prea putin cauza liberalilor, atat in Iran cat si in China: Beijingul isi va insemna succesul in reprimarea informatiilor privind afacerile sale interne, iar Teheranul, confruntandu-se cu o cavalcada de condamnari internationale pentru comportamentul sau, ar putea cauta sa dubleze abordarea Chinei.

Atentia enorma pe care presa americana a oferit-o rascoalei din Iran a fost un model laudabil de solidaritate si internationalism. Sa speram ca frontierele grijilor americanilor vor continua sa se extinda, cu sau fara ajutorul Twitter.

Ethan Epstein este scriitor in Portland, Oregon.