Medicul şef al OMS aruncă bomba: "Nu există dovezi că vaccinul COVID previne transmiterea"

Soumya Swaminathan
Soumya Swaminathan (FABRICE COFFRINI / AFP via Getty Images)

Într-o nouă evoluţie bizară a agenţiei globaliste care ar trebui să se ocupe de sănătate, un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a făcut comentarii surprinzătoare cu privire la vaccinul COVID-19, avertizând că nu există „dovezi care să ne permită să fim încrezători că vaccinurile previn transmiterea” şi că persoanele care primesc vaccinul ar trebui să continue să poarte măşti şi să urmeze toate măsurile de distanţare socială şi cele privind călătoriile.

Comentariile au fost făcute de omul de ştiinţă şef al OMS, Soumya Swaminathan, în ceea ce pare să fi fost o conferinţă de presă virtuală ţinută luni.

Soumya Swaminathan în timpul conferinţei de presă
Soumya Swaminathan în timpul conferinţei de presă (Printscreen Twitter)

Un clip al frazei controversate a început să circule pe social media, stârnind şi mai multă suspiciune cu privire la campaniile de vaccinare anti-COVID.

"În acest moment, nu cred că avem dovezi în ceeea ce priveşte vreunul dintre vaccinuri, care să ateste cu certitudine că va împiedica oamenii să devină infectaţi şi să transmită boala".

O privire atentă asupra cercetărilor lansate de Pfizer/BioNTech şi Moderna arată că studiile nu au testat efectiv dacă vaccinurile previn transmiterea virusului. Scopul studiilor a fost de a stabili dacă pacienţii vaccinaţi prezentau simptome COVID la o rată care era substanţial scăzută decât persoanele din grupul de control. Deşi datele ar putea sugera scăderea ratelor de transmisie, acest lucru nu este stabilit cu certitudine.

Medicul OMS a explicat în continuare că nu există dovezi care să sugereze că cei care au fost vaccinaţi nu ar prezenta un risc dacă vor călători într-o ţară străină, cu rate relativ mici de COVID.

Declaraţiile inflamatorii ale medicului şef al OMS survin în momentul în care majoritatea ţărilor din UE au început programul de vaccinare, în ciuda scepticismului cu care este primit vaccinul.

Săptămâna trecută, Singapore Airlines a anunţat că va cere certificate de sănătate/anti-COVID pentru pasagerii pe care îi transportă la bordul avioanelor sale, pentru a "genera o experienţă mai lină cu ajutorul tehnologiilor digitale în noul normal".

Guvernul britanic a încheiat contracte cu două firme pentru a dezvolta aplicaţii pe telefonul mobil, care să ateste calitatea "liber de virus" Wuhan a purtătorului - aşa numitele "paşapoarte COVID" - folosind o tehnologie cu coduri QR după cum a sugerat liderul comuniştilor chinezi, Xi Jinping, în urmă cu câteva luni.

În ciuda promisiunilor făcute de liderii europeni că vaccinul nu va fi obligatoriu, Spania a anunţat, luni, prin ministrul Sănătăţii că va alcătui o bază de date cu cei care refuză vaccinarea împotriva COVID, pe care o va transmite "partenerilor", dar nu a specificat în ce scop şi nici care sunt partenerii.

Numeroşi oficiali europeni si britanici au cerut, în ultimele săptămâni, penalităţi împotriva celor care nu vor să facă vaccinul COVID - mergând de la refuzul tratării acestora în spital în cazul îmbolnăvirii de COVID, pănâ la neacordarea unor servicii sociale de bază, precum transportul public.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură