Merkel, la sfârşit de carieră, susţine aderarea statelor din Balcanii de Vest

Angela Merkel încercând realitatea ireală
Angela Merkel încercând realitatea ireală (Alexander Koerner/Getty Images)

Statele din Balcanii de Vest au un drum lung de parcurs pentru a obţine calitatea de membru al Uniunii Europene, dar obiectivul Germaniei este acela de a realiza acest lucru, a declarat luni cancelarul Angela Merkel.

La o conferinţă de presă comună ţinută la Belgrad împreună cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, Merkel a declarat că este în interesul geostrategic al membrilor UE existenţi ca statele din Balcanii de Vest să adere la bloc.

"Mai este un drum lung de parcurs înainte ca Serbia şi întreaga regiune să poată deveni, în cele din urmă, membre ale Uniunii Europene, conform obiectivului nostru comun", a spus Merkel.

„Noi, cei care suntem deja membri ai Uniunii Europene, ar trebui să avem în vedere faptul că există un interes geostrategic absolut de a include aceste ţări în Uniunea Europeană”.

Merkel a spus anterior că vede cele şase state din Balcanii de Vest - Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo - ca viitori membri ai UE.

În ultimii ani, Serbia lui Vucic a strâns legăturile militare cu Rusia, în timp ce China a pătruns tot mai mult în sfera economică atât în Serbia cât şi în state precum Muntenegru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe