Merkel: Relaţiile dintre Bruxelles şi Ankara, puternic afectate de situaţia din Turcia

Relaţiile dintre UE şi Turcia au fost afectate în mod semnificativ de acţiunile guvernului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel.
Cancelarul german Angela Merkel.
Cancelarul german Angela Merkel. (Getty Images)

“Evenimentele din ultimele săptămâni au afectat puternic legăturile germano-turceşti, precum şi relaţiile europene-turceşti”, a declarat Angela Merkel parlamentului german.

Merkel şi-a manifestat temerile că referendumul din această lună privind extinderea puterilor preşedintelui turc nu s-a desfăşurat în condiţii corecte.

Dar, cancelarul german a precizat că nu este în interesul Europei sau Turciei ca cele două tabere să se întoarcă una împotriva celeilalte. “Vom lucra pentru a reveni la dialog”, a adăugat aceasta.

Merkel a menţionat, de asemenea, că tulburările din Ankara şi tratamentul aplicat lui Deniz Yucel, corespondent al ziarului german Die Welt, nu sunt compatibile cu “un stat constituţional”.

Cetăţeanul german de origine turcă Yucel a fost închis în luna februarie fiind acuzat de terorism şi aşteaptă să fie judecat.

Corespondentul este ţinut în izolare, iar oficialilor germani li s-a permis până acum să-l viziteze o singură dată.

Merkel a declarat că la un summit cu liderii UE ce va avea loc la sfârşitul lunii mai în Bruxelles va discuta despre “măsurile potrivite” pe care ar trebui să le ia blocul european faţă de Turcia.

Relaţiile dintre Berlin şi Ankara s-au înrăutăţit din cauza disputelor legate de puciul eşuat în Turcia în iulie 2016 şi a unei campanii ulterioare desfăşurate de guvernul turc împotriva presupuşilor conspiratori şi a opoziţiei.

Declaraţiile lui Merkel au avut loc la o zi după ce Turcia a arestat peste 1.000 de persoane acuzate de presupuse legături cu clericul exilat în SUA, Fethullah Gulen, pe care Erdogan îl învinuieşte pentru orchestrarea loviturii de stat eşuate de anul trecut.

De asemenea, Turcia a suspendat temporar aproximativ 9.000 de membri ai personalului angajat în poliţie în 26 aprilie.

A fost una dintre cele mai complexe operaţiuni din ultimele luni împotriva aşa-zisei mişcări Guleniste.

Poliţia a lansat operaţiuni simultan în toate cele 81 de provincii ale Turciei, arestând în total 1.120 de persoane asociate cu forţele de poliţie, a relatat agenţia turcă de ştiri de stat Anadolu.

Aproximativ 8.500 de ofiţeri de poliţie au participat la această operaţiune, conform Anadolu.

Câteva ore mai târziu, 9.103 angajaţi au fost suspendaţi temporar din poliţia ţării, în timp ce sunt investigaţi pentru posibile legături cu mişcarea lui Gulen.

Suspecţii sunt consideraţi a fi presupuşi agenţi ai lui Gulen, numiţi “imami secreţi” şi sunt acuzaţi că recrutează susţinători din sânul poliţiei.

Ministrul turc de Interne Suleyman Soylu a declarat că suspecţii s-au infiltrat în sânul poliţiei şi au încercat să o influenţeze din afară prin formarea unei structurii poliţieneşti alternative.

Gulen neagă orice implicare în puciul eşuat din 2016, care a fost condus de ofiţeri militari.