Messi l-a egalat pe Raul în clasamentul all time al marcatorilor din Liga Campionilor

Atacantul argentinian Lionel Messi.
Atacantul argentinian Lionel Messi. (PAUL ELLIS / AFP / Getty Images)

Argentinianul Lionel Messi, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, ajuns la 71 de goluri înscrise în Liga Campionilor, graţie "dublei" reuşite miercuri seara, pe terenul formaţiei olandeze Ajax Amsterdam (2-0), egalându-l astfel pe spaniolul Raul Gonzalez în clasamentul all time al marcatorilor din cea mai importantă competiţie europeană intercluburi.

Messi, cvadruplu câştigător al "Balonului de Aur" (2009, 2010, 2011, 2012), a deschis scorul în minutul 36 al partidei de pe Amsterdam Arena, trimiţând balonul cu capul în poarta olandezilor, tot el fiind cel care a stabilit rezultatul final, în repriza secundă, după o combinaţie cu Pedro (min.76).
"Este Messi cel mai bun jucător din toate timpurile? Cu siguranţă!", a declarat antrenorul Barcelonei, Luis Enrique, la finalul partidei. "Este cel mai bun jucător pe care l-am văzut vreodată în cursul carierei mele, atât ca fotbalist cât şi ca antrenor", a adăugat fostul internaţional spaniol.
Graţie celor două goluri de la Amsterdam, Messi l-a depăşit şi pe marele său rival, portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid), autorul a 70 de goluri în Champions League, care nu a reuşit să marcheze însă în partida pe care echipa sa a câştigat-o la limită marţi seara, pe teren propriu, în faţa englezilor de la FC Liverpool (1-0).
Iată cum se prezintă acum clasamentul all time al marcatorilor din Liga Campionilor:
1. Raul Gonzalez ( ) 71 goluri

2. Lionel Messi (FC Barcelona) 71

3. Cristiano Ronaldo (Real Madrid) 70

4. Ruud van Nistelrooy ( ) 56

5. Thierry Henry ( ) 50

6. Andrei Şevcenko ( ) 48

7. Filippo Inzaghi ( ) 46

8. Didier Drogba (Chelsea) 43

9. Alessandro Del Piero ( ) 42

10. Karim Benzema (Real Madrid) 41 . Zlatan Ibrahimovic (Paris SG) 41 .....


Jucătorii urmaţi de semnul ( ) s-au retras din activitate sau nu mai evoluează la cluburi din Europa.
Clasamentul golgheterilor actualei ediţii din Liga Campionilor este dominat de brazilianul Luiz Adriano, elevul lui Mircea Lucescu la Şahtior Donţek, cu 9 goluri, urmată de francezul Karim Benzema (Real Madrid) — 5 goluri, argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), portughezul Jackson Martinez şi algerianul Yacine Brahimi (ambii FC Porto) — cu câte 4 goluri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport