Mii de brazilieni protestează împotriva externalizării locurilor de muncă

Muncitori brazilieni protestează în faţa Congresului Naţional din capitala federală Brasilia, 7 aprilie 2015.
Muncitori brazilieni protestează în faţa Congresului Naţional din capitala federală Brasilia, 7 aprilie 2015. (Captură Foto)

Mii de muncitori au organizat mitinguri în 12 oraşe din Brazilia pentru a protesta împotriva unui proiect de lege care ar permite companiilor să externalizeze locurile de muncă.

Mitingurile de marţi au fost organizate de Sindicatul Central al Muncitorilor (CTB) înaintea unui vot aşteptat din partea legiuitorilor asupra acestei măsuri.

Aproximativ 3.000 de manifestanţi au apărut în faţa Congresului Naţional din capitala federală Brasilia, unde s-au încăierat pentru scurt timp cu politia.

În alte oraşe, la proteste au participat mulţimi de sub 500 de oameni. În Sao Paulo, centrul financiar şi industrial al Braziliei, mai puţin de 1.000 de oameni au ieşit la protest.

CTB avertizează că legislaţia ar putea duce la concedieri interne şi angajarea unor muncitori din afară la salarii mai mici.

Mitingurile au evidenţiat suportul pentru compania petrolieră de stat Petrobras, care se află în centrul a ceea ce procurorii federali numesc cea mai mare schemă de corupţie pe care au descoperit-o în istoria ţării.

Procurorii au dezvăluit documente privind fonduri ilegale în valoare de aproximativ 800 milioane USD. Deşi nimeni nu a fost încă condamnat, zeci de figuri politice şi foşti directori ai Petrobras sunt bănuiţi că au participat într-o schemă de facilitare a corupţiei şi a spălării de bani.

Preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, care a servit în funcţia de şefă a companiei Petrobras înainte să devină preşedintă a ţării în 2010, este la rândul ei criticată pentru că nu a acţionat împotriva corupţiei atât în perioada în care conducea compania petrolieră dar şi ulterior când a ajuns la cârma ţării.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.