Ministrul Educaţiei: procedura de licitaţie pentru manuale şcolare va începe din februarie

Remus Pricopie
Remus Pricopie (Epoch Times România)

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, marţi, că procedura de licitaţie pentru noile manuale şcolare va începe din luna februarie folosind ”reguli mai clare”, după ce anul şcolar 2014 a început pentru elevii de clasa I-a şi a II-a fără manuale şcolare noi, relatează Mediafax.

”Probabil că anul acesta vom începe procedurile de licitaţie în februarie. Speranţa mea este ca o vom începe în februarie după nişte reguli mai clare”, a declarat Pricopie.

Ministrul Educaţiei a adăugat că la achiziţia manualelor din acest an s-a urmat legea achiziţiilor publice, ”pentru că juriştii şi economiştii au precizat foarte clar că, în absenţa unui alt instrument legislativ, nu ai cum să faci selecţie de câteva milioane de lei fără să respecţi legea achiziţiilor publice”.

La începutul anului trecut, copiii trebuiau să aibă parte de manuale şcolare noi, însă Ministerul Educaţiei a eşuat în acest demers, după ce licitaţia pentru desemnarea editurilor responsabile de realizarea manualelor a fost blocată din cauza unor nereguli. Iar pe fondul acestora, mai multe edituri au sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu modul în care s-a desfăşurat licitaţia, susţinând că ”un grup de interese” a dat ”un tun” de 30-50 de milioane de euro în procesul de achiziţionare a noilor manuale.

În legătură cu licitaţiile pentru manualele şcolare din 2015, Remus Pricopie a adăugat că ”acesta a fost parcursul legal” pe care l-a avut la dispoziţie şi că ”de regulă ţipă cei care au avut cele mai puţine opţiuni în această selecţie, dar care dominau piaţa până mai acum câteva luni”.

De asemenea, acesta a precizat că va publica în zilele următoare opţiunile de care dispun cadrele didactice pentru diferite manuale şi edituri. De asemenea, Pricopie a adăugat că nimeni nu s-a ocupat de manualele din România în ultimii 10 ani, motiv pentru care am ajuns într-o situaţie foarte gravă.

"Avem obligaţia să respectăm adevărul, iar adevărul este următorul: timp de aproape zece ani nimeni nu s-a ocupat de manuale în România, nimeni. Adică manualele tipărite în 2004, în 2003, unele sunt tipărite în 1998, au fost retipărite, adică multiplicate, şi distribuite elevilor. Motiv pentru care am ajuns într-o situaţie gravă, pe care voi cere Institutului de Ştiinţa Educaţiei să o verifice, şi anume că suntem unul dintre puţinele cazuri în care un stat, timp de 10 sau 14 ani, nu s-a interesat deloc de manuale", a declarat Pricopie.

Cât despre plângerea penală completată la DNA pe numele său în urma problemelor de la începutul anului, Pricopie a susţinut că ”se va verifica şi vom vedea cine se află în ilegalitate şi cine nu”.

”Deci această industrie de a vinde sub eticheta MEN auxiliarele didactice într-o piaţă, şi folosesc cuvântul «piaţă», unde avem 3.500.000 de potenţiali cumpărători, nu mai poate să meargă mai departe. Eu înţeleg supărarea editorilor, eu înţeleg scandalul pe care l-au făcut timp de un an şi jumătate, inclusiv acuzaţii, să nu uităm că am plângere penală la DNA pentru licitaţia manualelor. Nicio problemă, se va verifica şi vom vedea cine se află în ilegalitate şi cine nu”, a adăugat ministrul Educaţiei.