Ministrul francez de interne neagă că suspectul pentru atacurile de la Toulouse a fost arestat
alte articole
Ministrul francez de interne Claude Gueant a negat că suspectul pentru atacurile de la Toulouse a fost arestat, relatează BBC News.
Anterior, presa franceză a anunţat că Mohammed Merah a fost arestat, după o operaţiune a poliţiei ce a durat circa 12 ore.
Suspectul, în vârstă de 24 de ani, a spus poliţiei că se va preda în cursul după-amiezii de miercuri, a declarat ministrul de interne Claude Gueant.
Suspectul ar fi împuşcat mortal luni un profesor şi trei copii la o şcoală evreiască din oraşul francez Toulouse. El a deschis focul la şcoala Ozar Hatorah, din nord-estul oraşului, rănind grav şi un adolescent de 17 ani.
Suspectul ar fi ucis şi trei militari, de origine nord-africană, în două incidente separate din aceeaşi regiune, săptămâna trecută.
El a spus poliţiei că a acţionat pentru a "răzbuna copiii palestinieni" şi a menţionat şi misiunile militare desfăşurate de Franţa în străinătate.