Ministrul Mediului: Bucureştiul ar putea fi amendat cu până la 400.000 euro pentru poluare

Costel Alexe
Costel Alexe (Epoch Times România)

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, i-a convocat, luni, pe reprezentanţii a trei municipii marcate de probleme serioase privind calitatea aerului şi monitorizate în acest sens de către Comisia Europeană, potrivit Digi 24.

Concluziile discuţiilor cu reprezentanţii din Braşov, Iaşi şi Bucureşti vor fi făcute publice în jurul orei 15:00, de către Costel Alexe.

Reamintim că, săptămâna trecută, ministrul Mediului a afirmat că România se află în situaţia de a aşteapta verdictul cu privire la poluarea existentă în Bucureşti, ceea ce poate aduce o amendă cuprinsă între 100.000 şi 400.000 de euro.

“Din păcate, în ultimii ani, poluarea aerului în Bucureşti a fost din ce în ce mai mare şi mai alarmantă de la an la an. Deşi aveam la Bucureşti un plan de măsuri, el nu este implementat aşa cum ar trebui. Dacă ar fi implementat aşa cum ar trebui, nu mai aveam atât de multe zile cu valori ridicate sau depăşiri în fiecare an. Primăria Capitalei, având în vedere că este astăzi în procedură de contencios cu Comisia Europeană şi din păcate nu a reuşit ani la rând să convingă Comisia că situaţia se îmbunătăţeşte, suntem astăzi în situaţia în care doar aşteptăm verdictul. Nici măcar nu am mai dat voie României să se apere în faţa Comisiei Europene, aşteptăm din moment în moment verdictul, care va însemna pentru România o amendă de între 100.000 şi 400.000 de euro până vom reuşi să ajungem să avem zile fără depăşiri”, a explicat Costel Alexe, citat de Agerpres.

De asemenea, ministrul Mediului a mai precizat că, în ceea ce priveşte relaţia României cu Comisia Europeană, ţara noastră se află în procedură de infringement pe cele trei municipii.