Miturile, repere pe drumul spre origini

În această serie, “Miturile, repere pe drumul spre origini”, James Sale dezvăluie de ce miturile rămân cruciale în înţelegerea rolului fiinţelor umane în univers, şi poate chiar în supravieţuirea lor viitoare.
Miturile au oferit întotdeauna o modalitate de a cartografia necunoscutul. Un detaliu al Lenox Globe, cel de-al doilea sau al treilea cel mai antic mapamond lume, despre care se credea că a fost făcut în 1510.
Miturile au oferit întotdeauna o modalitate de a cartografia necunoscutul. Un detaliu al Lenox Globe, cel de-al doilea sau al treilea cel mai antic mapamond lume, despre care se credea că a fost făcut în 1510. (Domeniul public)

Pas cu pas, dar implacabil, lumea modernă şi-a pierdut capacitatea de a înţelege miturile.

Procesul se aseamănă cu cel al unei avalanşe: a început cu un “strop” la începutul secolului al XVII-lea, a continuat cu o lovitură de bulgăre de zăpadă în Iluminism, care în cele din urmă, s-a transformat într-un val de moarte îngheţată ce a distrus sufletul, şi a îngropat omenirea în secolele al XX-lea şi al XXI-lea.

Dicţionarele actuale sunt o dovadă a acestei triste realităţi: miturile au ajuns o serie de cuvinte îngheţate aşternute pe o pagină - iar acest lucru reflectă incapacitatea noastră de a înţelege miturile în prezent.

Ştiţi cu adevărat ce sunt miturile? De ce este atât de important să le înţelegem? Şi la ce ne-ar ajuta să le înţelegem?

Potrivit dicţionarului Oxford, mitul este "o naraţiune pur fictivă"; într-un alt dicţionar, conceptul este definit drept "o credinţă comună care nu este reală sau nu are fundament". Aceste definiţii au fost preluate în toate dicţionarele.

Mitul a ajuns acum să fie înţeles în mod obişnuit ca o poveste nereală, dar care ne place oricum, pentru că ne plac poveştile! Într-adevăr, originea cuvântului "mit" este de la cuvântul grecesc care înseamnă fabulă sau naraţiune.

Există două probleme majore cu această definiţie: prima este că mitul este înfăţişat drept lipsit de importanţă, deoarece este neadevărat, neîntemeiat şi imaginar; a doua este că reala cunoaştere este implicit plasată într-un alt domeniu, pe care îl numim "ştiinţă".

Dacă aceste idei par academice, atunci trebuie să ne gândim din nou, căci consecinţele acestor credinţe, chiar dacă sunt subconştiente, sunt destul de profunde, iar consecinţele lor pot fi observate în sistemele noastre educaţionale, unde disciplinele ştiinţifice sunt din ce în ce mai promovate ca fiind mai importante decât cele umaniste şi artistice, astfel că finanţarea merge din ce în ce mai mult într-un sens şi nu în celălalt. O altă manifestare a acestui concept este aceea că oamenii de ştiinţă şi inginerii se bucură de un respect aparte, în timp ce artiştii - cu excepţia puţinelor vedete de la Hollywood şi a artiştilor premiaţi cu discuri de platină – nu o duc tocmai bine. Suficient să ne gândim că în Marea Britanie şi într-o măsură mai mică în Statele Unite, termenul de "poet" este folosit cu conotaţie aproape dispreţuitoare. Iar adevărul este că majoritatea oamenilor din ziua de azi nu au un interes deosebit pentru poezie.

Dar realitatea este foarte diferită. Pentru că, după cum observa, în mod înţelept, profesorul Brian Cox, "naraţiunea poate fi privită ca un act primar al minţii". Putem înţelege realitatea doar prin narare. Chiar şi ştiinţa trebuie să recurgă la naraţiune pentru a se explica pe sine.

Să luăm de exemplu cea mai faimoasă naraţiune: Big Bang-ul! Ce este asta? Doar o poveste ce poate fi înţeleasă de mintea umană. Desigur, oamenilor de ştiinţă le place să îşi “imagineze”, şi fiind ceva spus de către oamenii de ştiinţă trebuie să fie adevărat, cu toate că, în realitate, povestea respectivă a fost schimbată de mai multe ori de-a lungul timpului: în anii ‘90, această teorie susţinea că universul ar fi avut 15 miliarde de ani; în vreme ce acum, oamenii de ştiinţă sunt “siguri” că universul are 13,7 miliarde de ani. Dar să fim clari: 1,3 miliarde de ani nu este o diferenţă nesemnificativă! Dar asta se explică prin cuvântul "progres", la care vom reveni.

Mitul nu este ficţiune în sensul că este neadevărat, ci o poveste în care adevărul profund este comunicat sau întrupat. De fapt, cele mai importante adevăruri ale tuturor timpurilor sunt transmise prin mituri. Ce sunt aceste adevăruri atât de profunde şi de ce nu suntem conştienţi de ele?

În primul rând, nu suntem conştienţi pentru că ne-am pierdut capacitatea de a “vedea” miturile, iar adevărurile în sine sunt invizibile. Aşa este: ele sunt invizibile. De fapt, dacă ne gândim, cele mai importante lucruri din lume sunt toate invizibile. Gândirea însăşi, incidental, este, de asemenea, invizibilă. Nu putem vedea gândul, decât cu ochii minţii noastre - unde se află de fapt adevărurile importante şi profunde. Pentru a da exemple: ce este mai important decât iubirea, bunătatea, ideile sau valorile noastre? Niciunul dintre aceste lucruri nu este vizibil, şi totuşi unii chiar şi-ar da viaţa pentru ele.

De cea mai mare importanţă şi dincolo de "invizibilităţile" menţionate deja, există în tradiţia occidentală, Dumnezeu - despre care se spune că este "etern, nemuritor, invizibil şi înţelept" – iar în tradiţia estică, este Tao (Calea). Citând primul vers din Tao Te Ching, Tao trece dincolo de invizibilitate: "Tao despre care se poate vorbi nu este Tao etern". Invizibil? Ba chiar inaudibil şi mut.

Astfel, miturile fac vizibil ceea ce este invizibil, aşa încât noi, ca oameni, să putem înţelege mai bine realitatea - Tao, natura lui Dumnezeu - şi în consecinţă, să ne modificăm fiinţa şi comportamentul pentru a evita ceea ce grecii numesc “hybris” [trufia, ntr]. Pentru că hybris este ceea ce distruge fiinţele umane.

"Caderea lui Icar", pictura de Jacob Peter Gouwy.
"Caderea lui Icar", pictura de Jacob Peter Gouwy. (Public domain)

Deci, da, este important să înţelegem mitul, pentru că viitorul nostru depinde de el. Un vechi text egiptean, "Cartea morţilor", spune: "Toate lumile care se află mai jos au fost predispuse şi ordonate de către factori superiori, prin urmare ceea ce se află în lumi “inferioare” nu poate modifica ordinea lumilor superioare, căci lucrurile de mai jos nu au puterea de a pune în ordine lumea de deasupra". O amintire clară a mortalităţii, a naturii umane şi a limitelor ei.

Pentru a reda ideea mai clar, vă amintiţi de Grădina Edenului? Vă amintiţi că erau doi copaci: Copacul Cunoaşterii şi Copacul Vieţii. Din păcate, omul a ales Copacul cunoaşterii. Ce înseamnă asta? Omul a ales faptele, datele, certitudinea, cu alte cuvinte a ales mai degrabă vizibilul decât Arborele Vieţii, care reprezintă imaginaţia, credinţa, incertitudinea, sau invizibilul.

Dar clar în poveste este faptul că alegerea cunoaşterii reprezintă moartea. Cuvântul "ştiinţă" însuşi, din punct de vedere etimologic, înseamnă cunoaştere şi cine ar putea nega faptul că actualmente, întreaga planetă se îndreaptă în mod cert spre propriul Armaghedon derivat din ştiinţă? Acest fel de cunoaştere a poluat planeta, a inventat arme biologice şi atomice, şi multe altele. În timp ce Statele Unite, Coreea de Nord şi Rusia, ca să nu mai vorbim de China, concurează între ele prin diferite moduri (şi asta nu este pentru a da vina pe cineva), nu simţim noi oare pericolul în care se află întreaga lume?

Ironia este că ştiinţa a generat propriile-i mituri (deşi oamenii de ştiinţă nu îşi consideră părerile drept mituri) pentru a-şi perpetua supremaţia, evitând astfel o veritabilă analiză critică şi fugind de responsabilitate. Cel mai periculos dintre acestea este mitul progresului.

Anticii credeau că omenirea a trecut printr-o Epocă de Aur, în timp ce modernii au negat această viziune numind-o "superstiţie" şi au înlocuit-o cu ideea că Epoca de Aur va fi atinsă în viitor, prin progres. Toţi o aşteaptă, desigur, ea însă nu soseşte niciodată. Odată cu progresul ştiinţific, au apărut şi politici "progresiste", care constau în promovarea unui climat de anarhie generală în care totul este permis.

Avem, de asemenea, o istorie greoaie şi progresivă a lumii care presupune că lucrurile se îmbunătăţesc, în ciuda dovezilor a două războaie mondiale şi a ororilor pe o scară pe care nu am visat-o vreodată. Chiar şi Alexandru cel Mare sau Gingis Han ar fi fost impresionaţi de sălbăticia şi distrugerea celui de-al doilea război produs de oameni mânaţi de "progres", concepte precum "războaie duse pentru a pune capăt tuturor războaielor" şi "pentru ultima oară".

A nu înţelege miturile poate avea deci consecinţe destul de profunde, de aceea a explora unele mituri şi a discuta despre implicaţiile lor, poate permite obţinerea unei înţelegeri mai bune asupra lumii în care trăim.

James Sale este un om de afaceri englez, fondator al Motivational Maps, care activează în 14 ţări. Sale este autorul a peste patruzeci de cărţi publicate de editori internaţionali precum MacMillan, Pearson şi Routledge, în domeniul managementului, educaţiei şi poeziei.