Moldovenii care au muncit în Franţa ar putea să beneficieze de pensie din acest stat

Dosarul Diaspora
Dosarul Diaspora (privesc.eu)

Cetăţenii Republicii Moldova care desfăşoară sau au desfăşurat o activitate de muncă pe teritoriul Franţei, la atingerea vârstei de pensionare ar putea să beneficieze de dreptul la pensii şi prestaţii sociale.

Iniţiativa de a încheia un acord în domeniu dintre ambele state aparţine R. Moldova şi este condiţionată de un număr semnificativ de cetăţeni care activează pe teritoriul Franţei.

În cadrul şedinţei de miercuri, Comisia politică externă şi integrare europeană a avizat pozitiv procesul de iniţiere a negocierilor pe marginea proiectului Acordului dintre Moldova şi Franţa în domeniul securităţii sociale.

Dispoziţiile proiectului de Acord se vor aplica persoanelor care sunt sau au fost supuse legislaţiei unui sau ambelor state contractante (angajaţi, lucrători independenţi, lucrători detaşaţi, personalul întreprinderilor de transport internaţional, personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare etc.).

De asemenea, documentul prevede acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, pensiilor şi indemnizaţiilor de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzată de boli profesionale, pensiilor de urmaş.

Conform principiului proporţional de calculare a pensiilor, fiecare stat va achita pensia calculată proporţional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul propriu. Conform proiectului, Acordul se încheie pe un termen nedeterminat.

Republica Moldova a semnat până în prezent 14 acorduri în domeniul securităţii sociale cu următoarele state: România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia, Republica Belarus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe