Nicio ţară nu va renunţa la cooperarea cu Rusia în domeniul energetic (Putin)

Preşedintele rus Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin (RONNY HARTMANN / AFP / Getty Images)

Nicio ţară nu va renunţa în mod voluntar la cooperarea cu Federaţia Rusă în sectorul energetic, a declarat luni preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri cu un grup de studenţi la Arhanghelsk (nord), relatează Ria Novosti.

'Nicio ţară nu va renunţa voluntar la cooperarea în domeniul energetic cu noi', a insistat Putin.

'Situaţia este întotdeauna complexă pe scena internaţională. Când este ea calmă? Când ne sunt trimise ajutoare umanitare. De îndată ce Rusia devine mai puternică, situaţia se complică dintr-un motiv oarecare. Vom coopera întotdeauna şi cu noi se va coopera, chiar în mod activ, nu am nicio îndoială', a afirmat liderul rus.

În opinia sa, întreaga lume manifestă interes faţă de rezervele ruseşti de petrol şi gaze din regiunea arctică. 'Putem spune că omenirea va fi obligată să utilizeze aceste rezerve la nivel mondial, ceea ce înseamnă că vom coopera', s-a arătat încrezător Putin.

'Noi nu boicotăm pe nimeni; vom coopera foarte activ', a concluzionat şeful statului rus, în condiţiile în care Rusia face în prezent obiectul unor sancţiuni punctuale din partea Uniunii Europene şi SUA pentru rolul său în criza din Ucraina şi anexarea Crimeii la teritoriul său.

Deşi s-a înregistrat un exod de capital de pe piaţa rusă, iar sancţiunile au început să-şi spună cuvântul în mai multe domenii, chiar dacă Occidentul nu a impus încă sancţiuni sectoriale împotriva Moscovei, sunt investitori occidentali care nu doresc să plece din Rusia şi acordă sprijin liderului de la Kremlin.

Astfel, Mark Mobius, presedintele Franklin Templeton - una din cele mai mari companii de investiţii americane - a declarat pentru Bloomberg că 'temerile cu privire la impactul sancţiunilor internaţionale asupra economiei ruse sunt exagerate' şi că nu vede niciun motiv pentru care să-şi vândă acţiunile ruseşti, relatează luni agenţia de presă ITAR-TASS.

Preşedintele rus, a spus el, 'a manifestat mult calm şi reţinere şi a rămas fidel logicii în toate acţiunile sale'. 'A pierdut Ucraina, dar a câştigat Crimeea. Sunt impresionat', a spus Mobius, adăugând că se aşteaptă la o creştere semnificativă a capitalizării pe pieţele emergente şi nu vede niciun motiv pentru a scăpa de acţiunile din Rusia.