Nicolae Dică, declaraţii după înfrângerea suferită în faţa celor de la FC Lugano

"Eram pe un drum bun, dar am dat cu piciorul la tot ce am făcut bun în Europa League. Important era să terminăm cu capul sus şi acest ultim joc." - Nicolae Dică, antrenor FC Steaua Bucureşti
Antrenorul român Nicolae Dică.
Antrenorul român Nicolae Dică. (Captură foto)

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a făcut câteva declaraţii despre evoluţia jucătorilor săi în partida cu gruparea elveţiană FC Lugano, din ultima etapă a Grupei G a Europa League, pierdută cu scorul de 2-1 (2-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Vicecampioana României avea nevoie de o victorie pentru a-şi asigura statutul de cap de serie, şi pentru a putea beneficia în urma tragerii la sorţi de adversari mai acceptabili în şaisprezecimile celei de-a doua celei mai importante competiţii fotbalistice inter-cluburi ca valoare din Europa.

"Nu mă aşteptam să facem o partidă aşa de slabă azi. Am început prost jocul, relaxaţi, iar ei ne-au surprins prin jocul agresiv. Concentrarea nu a fost suficientă azi pentru a ne impune...Chiar dacă am obţinut calificarea, eu întotdeauna îmi doresc mai mult. Ne-am mulţumit cu puţin în această seară, iar mie nu-mi place. Nu sunt de acord cu treaba asta. E unul dintre cele mai slabe meciuri pe care le-am făcut de când sunt eu aici. Îmi reproşez că nu am putut să-i fac pe jucători să înţeleagă importanţa acestui meci şi să fie mai concentraţi", a mărturisit tehnicianul 'Roş-Albaştrilor'.

"În faza următoare îmi doresc cel mai puternic adversar. Vreau să ne măsurăm cu cei mai mari, să vedem şi noi unde suntem. Îmi doresc ca oamenii să vadă o echipă puternică la Bucureşti. Dar cu oricine vom pica va fi foarte greu pentru că sunt adversari foarte puternici", a mai adăugat Dică.

De partea cealaltă, antrenorul italian Pierluigi Tami este mândru de jocul prestat de jucătorii lui: "Este o victorie frumoasă, dar în acelaşi timp importantă pentru că ne dă forţă. Doar 2 echipe din grupele Champions League şi Europa League nu s-au calificat mai departe deşi au acumulat 9 puncte. Sunt mândru că am reuşit să obţinem victorii cu toate cele trei adversare din grupă. A fost o experienţă frumoasă pentru noi participarea în Europa League".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport