Nicuşor Dan "îi ia faţa" lui Predoiu. Candidatul USB pe locul 2

Candidatul USB la Primăria Capitalei se situează pe locul 2 în preferinţele electoratului, potrivit unui sondaj prezentat joi de Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan prezentând rezultatele sondajului
Nicuşor Dan prezentând rezultatele sondajului (Epoch Times)
Se încarcă player-ul...

Provocat de Cătălin Predoiu să accepte un sondaj comun din care să reiasă cine este cel mai bine clasat candidat de dreapta în ultima săptămână dinaintea alegerilor locale, Nicuşor Dan a prezentat joi rezultatele sondajului de opinie realizat în urma acestei provocări de firma britanică TNS.

Potrivit sondajului, efectuat la comanda USB prin metoda CATI, Gabriela Firea este cotată cu 34% şi respectiv 37% intenţie la vot (în varianta cu repondenţi care declară că probabil merg la vot şi respectiv repondenţi care declară sigur merg la vot), Nicuşor Dan este pe locul 2 cu 16%,1 respectiv 16,4% iar Predoiu pe locul trei cu 10,8, respectiv 11,1%. Robert Turcescu este cotat cu circa 5% intenţie de vot. Peste 15% din bucureşteni sunt nehotărâţi şi nu ştiu încă pe cine vor pune ştampila.

În ceea ce priveşte intenţia de vot pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, conform sondajului alianţa PSD-UNPR are intenţie de de vot de 27%, PNL de 16% iar USB de 15,5%.

Sondajul a fost realizat in perioda 31 mai - 1 iunie, iar interviurile au fost aplicate prin telefon (metodologie CATI - Computer Assisted Telephone Interviews). Eşantionul studiului este de 1000 de repondenţi, locuitori ai municipiului Bucureşti cu vârstă de peste 18 ani.

După prezentarea sondajului, Nicuşor Dan i-a transmis lui Predoiu că aşteptă să-şi onoreze promisiunea şi să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei.

"Domnul Predoiu a declarat, şi-a asumat, a spus, că este o obligaţie pentru el ca reprezentant al dreptei că în situaţia în care este mai slab într-un sondaj comun se va retrage în favoarea celui mai bine clasat. Acest lucru s-a întâmplat, s-a făcut sondajul. PNL este invitat să îl auditeze, în continuare toate datele le sunt disponibile ca să îl verifice. Dl Predoiu trebuie să tragă concluzia de aici, să se retragă sau va fi responsabil pentru victoria PSD-ului la alegerile din 5 iunie", a afirmat Nicuşor Dan.

Reamintim că liberalul Cătălin Predoiu l-a provocat recent pe Nicuşor Dan să accepte un sondaj comun, iar cel ce va fi contat al doilea în sondaj să se retragă, astfel încât în competiţia cu Gabriela Firea să rămână doar o persoană, pentru a nu se împărţi voturile anti-PSD.

Nicuşor Dan a acceptat ideea, anunţând că nu se va retrage însă, caci alegătorii săi sunt oameni care s-au săturat de corupţia şi de jaful generalizat din Primăria Capitalei patronate şi de PSD şi de PNL.

Iniţial Predoiu a declarat că îl bucura "deschiderea" lui Nicuşor Dan pentru efectuarea acestui sondaj. Când a fost vorba de trecut efectiv la fapte, liberalii au revenit şi au spus că nu mai fac sondajul dacă nu există şi promisiunea lui Dan de a se retrage.

"Am avut în această seară o întâlnire cu PNL. Au refuzat organizarea unui sondaj comun, organizat de o firmă internaţională, auditat de ambele partide. În aceste condiţii, noi am decis să mergem înainte cu organizarea sondajului. Îi invităm în continuare pe cei de la PNL să auditeze cercetarea sociologică.", anunţă Nicuşor Dan pe 30 mai.

Nu avem nimic de ascuns. Vom face publice rezultatele în ultimele zile de campanie. Am convingerea că ele vor arăta ceea ce am spus de la bun început: că USB este singura forţă capabilă să aducă o schimbare adevărată în felul în care se face administraţie în Bucureşti", a declarat Nicuşor Dan.