Nicuşor Dan: Prefectul Capitalei va ataca în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice. Ce ar însemna aceasta?

Nicusor Dan
Nicusor Dan (Epoch Times România)

Primarul municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că prefectul Toni Greblă intenţionează să atace luni în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a Capitalei, relatează Ziare.com.

Potrivit lui Nicuşor Dan, acest lucru ar însemna că un an sau doi "nu vom mai avea reglementări de urbanism pe zona istorică a Municipiului Bucureşti". De asemenea, în acest context, toate proiectele de autorizare trebuie să reia procedura de la nivelul certificatului de urbanism, a mai susţinut primarul.

Nicuşor Dan a menţionat că prefectul Greblă i-a trimis o adresă datată 26 ianuarie, care a ajuns pe 1 februarie la Primărie, prin care cel din urmă cerea toate documentele legate de şedinţa Consiliului General din decembrie 2000, în care s-a aprobat PUZ zone construite protejate.

Potrivit edilului, această documentaţie "are undeva între doi şi trei metri cubi".

Nicuşor Dan a mai relatat că ulterior prefectul a revenit, transmiţând că dacă nu îi vor fi date toate aceste acte până pe 6 februarie, va ataca în instanţă reglementarea PUZ zone construite protejate, iar motivaţia ar fi fost "pentru că există există suspiciuni în diverse medii"

"Pentru că există suspiciuni în diverse medii, noi aruncăm totul în aer, inclusiv convenţii internaţionale la care România este parte", a spus primarul general al Capitalei, adăugând că a organizat conferinţa de presă de duminică pentru ca "instituţiile statului să reacţioneze şi să împiedice acest act de iresponsabilitate".

"Eu spun că nu există niciun temei juridic pentru ca aceste acte să fie atacate", a menţionat Primarul Capitalei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne