Nu mai e cale de întoarcere. Liderul MISA va fi extrădat în România

Liderul MISA va fi extrădat în România, unde îl aşteaptă o sentinţă de 6 ani de închisoare.
Gregorian Bivolaru
Gregorian Bivolaru (stiripesurse.ro)

Decizia de extrădare a lui Gregorian Bivolaru - luată în data de 8 iunie de judecătorii francezi - rămâne valabilă. Curtea Supremă din Paris a respins miercuri apelul formulat de liderul MISA, astfel că hotărârea iniţială a rămas definitivă şi executorie.

Potrivit Biroului de presă al Ministerului de Interne, implementarea efectivă a acestei hotărâri va dura în jur de două săptămâni, pentru că trebuie îndeplinite o serie de proceduri privind extrădarea.

Reamintim că Bivolaru a fost condamnat de Înalta Curte în data 14 iunie 2013 la şase ani de închisoare cu executare, pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă. Sentinţa a fost pronunţată în lipsă, liderul MISA fiind plecat din România încă din 2004, an în care a fost trimis în judecată.

În aprilie 2005, Bivolaru a fost arestat în Suedia, însă, opt luni mai târziu, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia, în decembrie 2005 fondatorul MISA primind azil politic din partea autorităţilor suedeze.

Subiectul Bivolaru părea îngropat până în ajunul reţinerii liderului MISA în Franţa, când Antena 3 a redeschis, din senin, subiectul Bivolaru - MISA. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne