Numirea lui Rareş Bogdan la conducerea TVR avizată de comisiile parlamentului

Palatul Parlamentului, Camerele reunite, Guvernul Ponta îşi asumă răspunderea pentru descentralizare
Palatul Parlamentului, Camerele reunite, Guvernul Ponta îşi asumă răspunderea pentru descentralizare (Epoch Times România)

Comisiile de cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi-au dat marţi avizul pentru numirea lui Rareş Bogdan la conducerea interimară a Televiziunii Publice, propunere făcută de preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Realizatorul de televiziune Rareş Bogdan a primit avizul favorabil pentru funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune (srtv), marţi, de la Comisiile de cultură ale Parlamentului cu 15 voturi "pentru", un vot "împotrivă" (Theodor Paleologu) şi 5 abţineri. Plenul camerelor reunite urmează să-şi dea votul asupra acestei candidaturi.

Parlamentarii PSD au lipsit de la şedinţa plenului, astfel încât nu s-a întrunit cvorumul, în plen aflându-se în jur de 150 de parlamentari.

Preşedintele PNL a afirmat, marţi, că propunerea partidului său la conducerea interimară a Televiziunii Publice este realizatorul TV Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan s-a prezentat, marţi la prânz, la Comisiile de cultură reunite, pentru a fi audiat.

Referitor la activitatea sa, el a spus: "Am avut televiziuni locale, am fost acţionar în ele, vin de acolo şi sunt esenţiale pentru TVR. Respect foarte mult presa locală, vin din presa locală, sunt foarte mulţi rareşi bogdani în presa locală. (...) Voi analiza toate contractele din TVR."

Surse parlamentare au declarat pentru Mediafax că probabil parlamentarii PSD se vor abţine la votul de marţi din plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului în cazul aprobării în funcţia de preşedinte - director general interimar al TVR a lui Rareş Bogdan.

Primul ministru Victor Ponta a declarat, luni, că are rezerve faţă de propunerea ca Rareş Bogdan să preia funcţia de preşedinte - director general al TVR, el afirmând că preocuparea sa este ca TVR să devină un serviciu dorit de români şi care să cheltuie mai puţin în această perioadă dificilă.

"Propunerea pentru preşedintele director general va aparţine PNL. Nu ştiu să existe o propunere oficială în acest moment, dar există o propunere neoficială, înţeleg, confirmată chiar de domnul Antonescu", declara Ponta, într-o emisiune tv.

La întrebarea dacă este vorba de Rareş Bogdan, Ponta a răspuns afirmativ. Chestionat dacă susţine şi el această propunere, Ponta a precizat: "Dacă colegii liberali o vor face, o să să discutăm atunci". Întrebat dacă are reţineri, Ponta a răspuns: "Evident că am reţineri. Dar nu cred că e corect să vorbim despre un alt jurnalist".