O asistentă din Moreni a emis peste 3000 certificate false de handicap. Statul, păgubit de 10 milioane de euro

(Captură Foto)

Maria Băleanu, în vârstă de 70 de ani, fost asistent social principal în cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Moreni (Dâmboviţa), a fost condamnată la 4 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, anunţă Ziare.com.

Potrivit procurorilor DNA, Băleanu a eliberat mii de certificate false de handicap, în baza cărora au fost pensionate medical 3.030 de persoane, în perioada 1993-2007. Paguba adusă Statului român este de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit datelor din proces, iar femeia este obligată prin sentinţă la plata acestor bani.

"Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi obligă inculpata Băleanu Maria la plata sumei de 50.532,591 lei către partea civilă Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale”, se arată în sentinţa judecătorească.

Decizia este definitivă, iar în primă instanţă, Tribunalul Dâmboviţa o condamnase la 3 ani cu suspendare.

În realitatea însă, pare că sunt şanse minime ca statul să îşi recupereze prejudiciul, întrucât magistraţii au constatat că asistenta nu deţine bunuri mobile sau imobile asupra cărora să se instituie măsura asiguratorie a sechestrului, în vederea garantării acoperii prejudiciului.

Instanţa a confiscat totuşi suma de 7.580 de lei, bani care au fost găsiţi la percheziţii în 2007, în momentul începerii anchetei, la domiciliul Mariei Băleanu.

Sursa citată precizează că Maria Băleanu a lucrat la Cabinetul de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Moreni din anul 1979 şi până în anul 2006, când s-a pensionat, îndeplinind aceeaşi funcţie, dar cu denumiri diferite, respectiv de statistician, referent şi, în final, de asistent social, lucrând întotdeauna în cadrul cabinetului cu un singur medic, care s-a schimbat însă în timp.

Ancheta în acest caz a demarat în 2006, după un control realizat de Compartimentul Audit Intern, al Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa, simultan cu o autosesizare a poliţiştilor din Târgovişte. Ulterior au fost deschise mai multe dosare la parchetele locale din Dâmboviţa, toate cazurile în speţă fiind conexate la DNA Ploieşti.

Băleanu a pretins şi primit, de la un număr de 106 persoane, sume de bani şi bunuri în cuantum total de 41.762 de lei.​​​​​​​

Articolul complet aici.