Oficiali seniori de partid s-au confruntat într-o întrunire tensionată în Beijing

Premierul Wen Jiabao, salută după terminarea unei conferinte de presă in Beijing, 14 martie.
Premierul Wen Jiabao, salută după terminarea unei conferinte de presă in Beijing, 14 martie. (Lintao Zhang / Getty Images)

Premierul chinez Wen Jiabao, cunoscut ca un reformator în Biroul Politic, şi ţarul securităţii Zhou Yongkang - cel mai sever dintre durii din Partidul Comunist Chinez - s-au confruntat la o reuniune a Biroului Politic al Partidului, săptămâna trecută. În urma acestui incident, aparatul de produs zvonuri al Securităţii chineze s-a pus în mişcare şi la Beijing au apărut zvonuri care prevesteau că Wen Jiabao s-ar putea retrage.

Ce s-a întâmplat de fapt este ceva mult mai complicat, potrivit unor surse familiare cu întâlnirea. La reuniune Wen i-ar fi "declarat război" lui Zhou Yongkang.

Wen l-a întrebat pe Zhou despre legătura lui cu Bo Xilai şi a solicitat o investigaţie în legătură cu aceasta.

Ca răspuns Zhou s-a referit la zvonurile de corupţie ce ar implica-o pe soţia lui Wen declarând că şi ea ar trebui investigată. "În caz contrar, aceasta ar fi doar investigarea mea parţială şi va rezulta la neputinţa de a-i convinge pe toţi ceilalţi membri de partid", ar fi fost răspunsul lui Zhou.

Zeng Qinghong, un fost vicepreşedinte al Chinei şi aliatul lui Zhou, ar fi susţinut anchetarea soţiei lui Wen.

Wen a susţinut că orice investigaţie nu va reprezenta o problemă. "Dacă familia mea sau eu am fi fost implicaţi în vreun fel de deturnare de fonduri, aş demisiona imediat!" a răspuns Wen.

Cu toate acestea, potrivit unor surse, ideea unei astfel de anchete nu a fost aprobată, pentru că o investigaţie substanţială a soţiei lui Wen ar putea compromite familia extinsă a lui Jiang Zemin.

Soţia lui Wen, Zhang Peili, conduce o afacere cu bijuterii. Un acţionar important în afacere este o rudă a soţiei lui Jiang Zemin, Wang Yeping. Prin urmare, o anchetare a soţiei lui Wen ar conduce la soţia lui Jiang Zemin, la membrii familiei sale şi clanul Jiang, care de fapt patronează "banda din Shanghai", de care aparţine şi Zhou Yongkang. Wen a dejucat astfel planurile lui Zhou Yongkang şi Zeng Qinghong.

În februarie, Zhou Yongkang, şeful forţelor de securitate internă din China, a devenit o problemă, aşa că liderii în exerciţiu Hu Jintao şi Wen Jiabao au trebuit să găsească o cale de a o rezolva. Când Wang Lijun, mâna dreaptă a lui Bo Xilai, oficialul intrat în dizgraţie şi fostul lider de partid din Chongqing, a încercat să dezerteze la Consulatul SUA din Chengdu pe 6 februarie, el a relevat un complot de lovitură de stat pus la cale de Zhou Yongkang şi Bo Xilai. Lovitura de stat urmărea să împiedice preluarea puterii de către Xi Jinping şi, în cele din urmă, debarasarea de acesta.

Zhou şi Bo fac parte din fostul clan al liderului Jiang Zemin, care a format un bloc puternic ce urmărea să se asigure că nu vor fi traşi la răspundere pentru participarea lor activă în persecutarea practicii spirituale populare Falun Gong, şi, în special, în campania de recoltare de organe pe viu de la practicanţi. Cu toate acestea, ştirile despre recoltare au apărut recent din China, consolidând acţiunile reformatorilor de partid şi punând o presiune excesivă asupra lui Zhou Yongkang, care trebuie să  acţioneze pentru a contracara atacurile primite din partea reformatorilor.

Reveniţi pe categoria În Focus „Regimul chinez în criză” pentru a citi despre cele mai recente situaţii din lupta pentru putere din cadrul regimului comunist chinez. În această categorie specială, încercăm să oferim cititorilor contextul necesar pentru a înţelege situaţia prezentă. Obţineţi cronologia evenimentelor. Cine sunt cei mai importanţi jucători?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe