ONU: Reducerea contribuţiilor financiare ale SUA afectează grav activitatea ONU

Propunerea preşedintelui american de a reduce fondurile alocate ONU va face ca activitatea acesteia să devină “imposibilă”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.
Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al ONU.
Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al ONU. (Getty Images)
Andrei Popescu
25.05.2017

Preşedintele american Donald Trump a propus reducerea activităţilor diplomatice şi a contribuţiilor financiare ale SUA cu aproximativ o treime, adică 19 miliarde de dolari. Fondurile pentru trupele ONU de menţinere a păcii vor scădea cu un miliard şi organizaţiile internaţionale vor pierde aproximativ 44% din fondurile primite până acum.

“Pe baza cifrelor prezentate va fi imposibil ca Organizaţia Naţiunilor Unite să îşi continue întreaga activitate esenţială de promovare a păcii, a dezvoltării, a drepturilor omului şi a asistenţei umanitare”, a susţinut Stephane Dujarric.

Congresul SUA aare ultimul cuvânt în ceea ce priveşte cheltuielile ţării, iar politicieni de rang înalt au declarat că nu susţin astfel de reduceri drastice ale fondurilor.

SUA este cel mai mare contributor la ONU, acoperind 22% din bugetul central de 5,4 miliarde de dolari şi 28,5% din bugetul de 7,9 miliarde de dolari alocat trupelor de menţinere a păcii.

Trump a declarat că nu este corect ca SUA să plătească o astfel de sumă, dar a precizat, de asemenea, că această contribuţie a ţării sale îşi va atinge obiectivul dacă ONU va fi mai eficient.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, este “dedicat total reformării Naţiunilor Unite”, a precizat Dujarric. “Suntem pregătiţi să discutăm cu SUA… despre cea mai bună cale pentru a crea o organizaţie mai eficientă din punct de vedere al cheltuielilor”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor