"Opriţi atacul asupra societăţii civile!" - Iohannis, somat să ceară reexaminarea unei legi "demne de regimul lui Putin"

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times Romania)

Comunitatea Declic a lansat o petiţie prin care i se cere preşedintelui Iohannis să nu promulge şi să trimită spre reexaminare Legea 679/2022, lege care, susţin iniţiatorii petiţiei, reduce drastic accesul la justiţie al ONG-urilor şi instaurează un regim al terorii împotriva societăţii civile.

"Zilele trecute au votat, în regim de urgenţă, o lege demnă de regimul lui Putin, din Rusia. Au limitat dreptul organizaţiilor de a ataca în instanţă autorizaţiile şi avizele emise de autorităţile corupte, în folosul afaceriştilor dubioşi. Exact ce am tot atacat şi noi în ultimii ani.

A devenit clar că procesele derulate de către Declic şi alte asociaţii pun în pericol interesele rechinilor imobiliari, ale titularilor de proiecte miniere, ale constructorilor de hidrocentrale ceauşiste sau ale tuturor celor ce se bazează pe corupţia funcţionarilor publici, pentru a înregistra profit. Textul legii e ca o listă pentru Moş Crăciun a celor mai periculoşi afacerişti", a anunţat pe 25 noiembrie activistul civic Tudor Brădăţan.

Legea a fost iniţiată de Daniel Fenechiu şi a fost deja votată de ambele camere ale Parlamentului. Mai poate fi atacată la CCR sau trimisă spre reexaminare de preşedintele Iohannis.

Redăm textul petiţiei care a strâns deja peste 15.000 de semnături şi care poate fi accesată aici.

"Noi, semnatarii şi semnatarele acestei petiţii, vă cerem, domnule preşedinte, să nu promulgaţi legea împotriva Declic şi a altor ONG-uri, care dau în judecată autorităţile corupte. Trimiteţi spre reexaminare Legea 679/2022 pentru că reduce drastic accesul la justiţie al ONG-urilor şi instaurează un regim al terorii împotriva societăţii civile.

A devenit clar că procesele derulate de către Declic şi alte asociaţii pun în pericol interesele rechinilor imobiliari, ale titularilor de proiecte miniere, ale constructorilor de hidrocentrale ceauşiste sau a tuturor celor ce se bazează pe corupţia funcţionarilor publici pentru a înregistra profit.

Declic a deschis numeroase procese şi a câştigat în mod repetat. A oprit proiectul cu cianuri de la Certej, a anulat autorizaţia de construire a barajului care seca râul Bâsca sau a redeschis ancheta în dosarul 10 august.

În mod similar, Eco Civica a anulat în instanţă PUZ-ul pentru străpungerea A1-Ciurel care permitea traficului de pe A1 să ajungă direct în centrul Bucureştiului. Bankwatch România a anulat autorizaţia pentru hidrocentrala de pe Jiu, iar Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a reuşit să blocheze demolarea unor clădiri de patrimoniu şi construirea unor blocuri în loc.

Însă, Parlamentul României vrea să întrerupă brutal şirul victoriilor societăţii civile. Senatul a votat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege prin care organizaţiile au doar 30 de zile pentru a ataca în instanţă autorizaţii de construire şi documentaţiile de urbanism suspecte că au fost emise ilegal. Iar aceste 30 de zile se scurg de la data ultimei operaţiuni de publicitate. În plus, termenul de atacare a documentaţiilor de urbanism (precum PUZ-uri sau PUG-uri) a fost redus pentru ONG-uri de 5 ori, de la 5 ani la 1 an.

Iar acest atac nu e singurul. Un alt proiect de lege propune ca ONG-urile reclamante să plătească o cauţiune de 50.000 de lei pentru procese care cer întreruperea investiţiilor. Iar dacă pierde în instanţă, consiliul director al asociaţiei este responsabil solidar, cu patrimoniul propriu, deşi nici la firme nu există aşa ceva.

Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să intervină pentru a cere reexaminarea acestei legi care ne aduce un pas mai aproape de ţări precum Rusia sau Iran.

Semnează petiţia pentru a opri atacul fără precedent împotriva Declic şi a societăţii civile din România."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne